Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marta Harabulă l-a întrecut pe Mihai Copaci la proba scrisă

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

Harabulă l-a „bătut” pe Copaci la proba scrisă din cadrul concursului pentru șefia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea. Potrivit reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Mihai Copaci, actualul președinte al CAS Vrancea, a obținut la proba scrisă 70 de puncte, iar Marta Harabulă, director Relații Contractuale în cadrul instituției, a obținut 75 de puncte. Cei doi au dreptul să depună contestație până luni, 28 ianuarie, ora 18.00. Mihai Copaci ne-a declarat că se gândește să depună contestație, el considerând că membrii comisiei de examen nu au apreciat corect lucrarea sa. „Încă nu am depus contestație, dar iau în calcul și această variantă deoarece, fiind subiecte de sinteză, eu am scris 12 pagini și consider că aprecierea comisiei nu a fost tocmai corectă. Am timp până luni, la ora 18.00 să depun contestație”, ne-a declarat Mihai Copaci.

Au fost organizate concursuri pentru conducerea mai multor case de asigurări județene, dar numai în cazul CAS Vrancea au fost ambii candidaţi admiși la interviu. Ce-a de-a doua probă din cadrul concursului, interviul, va avea loc marți, la ora 11.00, la sediul CNAS din București.

Harabulă l-a „bătut” pe Copaci la proba scrisă din cadrul concursului pentru șefia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea. Potrivit reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Mihai Copaci, actualul președinte al CAS Vrancea, a obținut la proba scrisă 70 de puncte, iar Marta Harabulă, director Relații Contractuale în cadrul instituției, a obținut 75 de puncte. Cei doi au dreptul să depună contestație până luni, 28 ianuarie, ora 18.00. Mihai Copaci ne-a declarat că se gândește să depună contestație, el considerând că membrii comisiei de examen nu au apreciat corect lucrarea sa. „Încă nu am depus contestație, dar iau în calcul și această variantă deoarece, fiind subiecte de s

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum o ora
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°