Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Produsele neaoşe

Publicat in Dilema Veche, luni 1 aprilie 2002 ·

Există un tip de patriotism, mai puţin evident, care se manifestă în domeniul consumului. Să se dezvolte consumul, desigur, dar să nu fie totul de import: să avem şi noi produsele noastre, şi producătorii noştri, pe care să-i încurajăm şi să-i propulsăm. Afirmaţiile de mai sus nu sînt nici o profesiune de credinţă, nici o ironie: reflectă doar o mentalitate destul de extinsă, şi de benefică, pe care o au unii dintre compatrioţii noştri. Căci de ce să fie văzută patria doar ca un conglomerat armonios de dealuri, văi şi alte forme de relief, ca un izvor de resurse naturale şi ca o agitaţie de fabrici şi uzine, cînd, o imagine mai simplă şi mai actuală ar fi cea a unor perechi de pantofi Clujana, ciorapi Adesgo, creme Farmec, apă minerală Borsec sau caşcaval de Tîrgu Mureş? Ceea ce vreau să semnalez, de fapt, este "un nou val" în consum: trend-ul pro-neaoş. Uşor nostalgic, din sentimente amestecate de mîndrie, compasiune, nostalgie şi economie. Şi diminuarea încrederii faţă de ce e străin. Dacă lăsăm deoparte excesele pro şi contra, nu are ce să fie rău în această parţială reîntoarcere, ce urmează unei negări generale, aproape totale, a produselor româneşti de prin anii '90, cînd chiar şi turcismele erau mai bune. Atunci cînd consumatorul deja rodat ştie cum să combine opţiunea pentru mărfurile neaoşe cu cea pentru cele internaţionale, şi are propria ierarhie de calităţi, lăsînd deoparte alte prejudecăţi etnice, nu e nici un pericol. Şi cînd spun "consumator" nu mă refer,

ca altădată, la gospodina corpolentă în rochie - capot înflorată de pe vremea lui Ceauşescu, care, de fapt, a şi dispărut. Ci la clienta spilcuită, în ţinută gen office, ori la bărbatul de firmă, cu alură de reclamă, vizibili prin supermarket-uri. Aceste categorii pragmatice sau, mai bine-zis, normale, ştiu, de pildă, că ciorapii Adesgo sînt mai buni şi mai trainici decît mulţi alţii, fie ei

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 56 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 26 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 26 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 41 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°