Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA au negociat in secret cu talibanii predarea lui Bin Laden

Publicat in Adevarul, luni 22 august 2005 ·

Oficialii americani au negociat in secret cu talibanii, in 1998, asasinarea sau predarea lui Osama bin Laden, liderul retelei teroriste Al-Qaida, potrivit unor documente ale Departamentului de Stat Oficialii americani au negociat in secret cu talibanii, in 1998, asasinarea sau predarea lui Osama bin Laden, liderul retelei teroriste Al-Qaida, potrivit unor documente ale Departamentului de Stat care au fost declasificate. Adjunctul sefului misiunii de la ambasada americana din Pakistan, Alan Eastham Jr., s-a intalnit, in noiembrie si decembrie 1998, cu Wakil Ahmed, un colaborator apropiat al liderului talibanilor, mollahul Omar. intrevederile secrete, care au avut loc cu aproape trei ani inainte de atentatele de la 11 septembrie 2001, s-au desfasurat in conditiile in care Statele Unite nu recunosteau oficial regimul talibanilor si au fost organizate la cateva luni dupa atacurile Al-Qaida, din august 1998, asupra ambasadelor americane din Kenya si Tanzania. "Este incredibil ca acest om firav v-a facut asa ceva", ar fi declarat Ahmed, potrivit documentelor, in cursul intrevederii care a avut loc la 19 decembrie 1998. Ahmed i-a spus lui Eastham ca a vorbit cu mollahul Omar despre Bin Laden si ca talibanii inca il considera nevinovat pe sauditul caruia ii ofereau adapost. La intalnirea dintre Ahmed si Eastham din 28 noiembrie 1998 - la cateva zile dupa ce instanta suprema a talibanilor il declarase pe Bin Laden nevinovat in privinta acuzatiei ca ar desfasura activitati teroriste - Ahmed a spus ca una dintre optiunile pe care le-ar avea la dispozitie Statele Unite ar fi "sa-l ucida sau sa aranjeze asasinarea lui Bin Laden". Ahmed a sugerat SUA sa-l ucida pe Bin Laden intr-un atac cu rachete de croaziera sau sa le dea talibanilor aceste rachete de croaziera pentru a rezolva ei insisi "situatia" in acest mod. Potrivit documentelor declasificate, Departamentul de Stat conside

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 51 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 15 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 39 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°