Într-o perioadă în care piaţa românească auto este suprasaturată de mărcile germane, în special de VW Golf, Peugeot propune un concurent puternic şi de luat în seamă: noul 308. Modern, elegant, flexibil, rafinat, atent la nevoile şoferului şi foarte plăcut la condus, noul 308 te surprinde în fiecare secundă. ProSport a făcut recent un drive-test cu acest model pe traseul Bucureşti – Râmnicu Vâlcea – Horezu şi retur şi vă împărtăşeşte mai jos câteva dintre impresii.
Design exterior superb
Simplitatea şi rafinamentul noului Peugeot 308 îmbrăţişează formula lui Leonardo da Vinci. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare: rafinamentul, tehnologia şi eleganţa amplifică caracterul restilizat al autovehiculului. Fiecare detaliu, element, părticică din noul Peugeot 308 s-a bucurat de o atenţie sporită. Ornamentele şi micile detalii nu au fost nici ele uitate. Fiecare parte a autovehiculului este într-un echilibru perfect una cu cealaltă: semnătura luminoasă faţă /spate, lumina ambientală sunt într-o armonie perfectă cu LED-urile de semnalizare integrate în retrovizoare. Calitatea noului Peugeot 308 este amplificată de grila cromată şi linia portbagajului. Noul Peugeot 308 afişează o semnătură luminoasă high-tech, deosebit de rafinată. Luminile frontale cu linii fluide creează impresia pupilei de felină. În partea frontală, farurile de tip Full LED prevăzute standard la echipările vârf de gamă conferă spoilerului un stil aparte. Adevărate bijuterii tehnologice, stopurile redesenează forma urmelor de gheare, cu cele 3 LED-uri ce par să zâmbească versiunilor 504 Coupe şi Cabriolet.
Inovaţia PEUGEOT i-Cockpit
Habitaclul noului Peugeot 308 îmbină cu succes frumuseţea şi funcţionalitatea. Design-ul rafinat, funcţional, deosebit de ergonomic amplifică senzaţiile la volan. Când urcaţi la volan beneficiaţi de confortul unui veritabil cockpit cu adevărat inova