Poate că nu banii sînt cel mai mare pericol pentru sport, poate nu lipsa lor sau visul îmbogăţirii. Ci timpul care nu mai e parametru, ci o blestemăţie în jurul căreia zburdă medalii şi idei de marketing

Andreea Chiţu a ratat aurul la judo în ultima secundă. S-a năpustit fără precauţie ori a aşteptat cu prea puţină încredere, explică specialiştii. Cert e că mai era o amărîtă curgere de vreme. Timpul românesc 2012 s-a contractat şi-am invocat ghinionul, tactica greşită, dar în minte asta va rămîne: secunda olimpică, egală cu aceea în care primim restul la pîine, trîntim uşa liftului sau terminăm de rostit cuvîntul care răneşte.

Mai apoi, secunda olimpică a ieşit de sub fîlfîirea tricolorului: coreeanca Shin A Lam a pierdut la scrimă după o secundă care s-a dilatat urieşeşte, răsturnînd firea sportului, bojocii cronometrelor sofisticate şi logica noastră de apartament. Shin A Lam, ce nume cu muzică de ţinut minte!, a plîns mult şi degeaba. Timpul olimpic 2012, secunda, i-a scos din minte tot ce ştia din budism şi confucianism.

La haltere, Răzvan Martin a smuls, a ridicat, s-a chircit şi s-a eliberat. A luat bronzul. Indonezianul care a luat argintul şi-a sfîrtecat locul pe podium din orele largi ale arhipelagului natal: o secundă întreagă, una parcă mai amplă şi mai zdruncinată decît oricînd, a balansat halterele deasupra capului cu genunchii tremurînd precum casele mici din paie după un cutremur la Jakarta. Secunda aceea şi-a încordat orgoliul de secundă olimpică 2012 şi a trecut, în cele din urmă.

Pentru Alin Moldoveanu, pentru toată nebunia asta precisă şi haotică în acelaşi timp care e tirul, secundele au echivalenţă în minimilimetri. O unitate de măsură nouă, la jumătatea dintre distanţă, timp şi atingerea buzelor de puşcă. Secunda olimpică 2012 nici nu l-a bîntuit şi nici nu cred că l-a binecuvîntat. Să tragi cu puşca, fie ea şi cu aer co