Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât fură asistaţii graşi? Ce mai are de făcut Băsescu

Publicat in Vox Publica, marți 12 iulie 2011 ·

Prin 2009 Băsescu număra asistaţii sociali. Treisprezecemilioaneoptsutecinzecişicincidemiişasesutedouăzecişipatru de suflete, dacă numărăm şi femeile şi copiii. După această statistică începea o campanie mediatică în care Băsescu urla de pe punte la toţi asistaţii şi spunea că mulţi se pensionaseră cu o sticlă de whiskey (este afirmaţia preşedintelui) şi că multe concedii medicale sau pensionări pe caz de boală erau frauduloase. În cele 13-14 milioane Băsescu includea şi pensionarii sau şomerii, care primeau în fapt o asigurare socială şi nu o formă de asistenţă socială, dar să trecem la cifre.

Ce s-a ales din această retorică :

- În 2008 românii îşi luau (conform CNAS) 23.5 de milioane de zile de concediu medical, 24.6 milioane în 2009 şi 20.3 milioane de zile în 2010. Deşi guvernanţii îi tratau pe angajaţi ca pe nişte puturoşi şi hoţi, de multe ori angajatorii îi trimeteau în concediu medical, pentru a economisi bani sub forma unui şomaj tehnic mascat. „Dacă patronii au mult de lucru, ne solicită verificarea concediilor. Dar dacă nu au prea multe comenzi, de multe ori le recomandă angajaţilor să-şi ia concedii medicale“, spunea Ioan Precup, medic şef la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Arad. După înăsprirea legislaţiei şi a controalelor, numărul concediilor medicale a scăzut. S-au controlat la domiciliu 1487 de beneficiari de concediu şi 5342 de medici, cu 750 de amenzi pentru medici şi amânarea sau refuzul la plată a 213 certificate medicale.

- La venitul minim garantat, s-au verificat conform Inspecţiei Muncii (Inspecţia Socială) 288.657 de cazuri, iar 13.15% din beneficiari şi-au pierdut dreptul de a primi venitul minim garantat sau acest drept le-a fost suspendat. În cele mai multe cazuri era vorba de lipsa unui certificat medical corespunzător, probleme la calculul veniturilor după formula corespunzătoare, absenţa unei

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 32 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°