Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Andronescu către părinţi: Dialogaţi cu şcoala înainte să izbucnească conflictele!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a cerut, sâmbătă, părinţilor să menţină dialogul cu şcoala înainte de apariţia unor stări confictuale întrucât este adepta dialogului, şi nu a unor măsuri coercitive, acestea fiind soluţia extremă în situaţiile grave.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a participat, sâmbătă, la Adunarea naţională a Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, ocazie cu care le-a spus celor prezenţi să vină alături de şcoală şi astfel rezultatele copiilor lor să fie unele mai bune, dar şi pentru prevenirea violenţei în şcoli.

"Staţi aproape de şcoală. Dacă şcoala nu împarte responsabilitatea cu dumneavoastră, nici elevul, şi nici şcoala nu îşi pot îndeplini misiunea. Nimeni nu-l poate cunoaşte pe copil cum îl cunoaşteţi dumneavoastră. Dacă nu veţi încerca în calitate de părinţi să găsiţi măsuri remediale se va accentua distanţa dumneavoastră faţă de şcoală", a spus ministrul Educaţiei, potrivit Mediafax.

Andronescu a spus că derapajele de comportament ale copiilor trebuie sesizate la timp, astfel încât şcoala împreună cu părinţii şi psihologii şcolari să ia măsuri care să prevină acţiunile de violenţă ale elevilor.

"Să instaurăm dialogul între părinţi şi şcoală înainte ca stările conflictuale să izbucnească", a adăugat Andronescu.

Ea a precizat că nu este în favoarea măsurilor coercitive decât ca ultima soluţie extremă.

În opinia sa, şcoala trebuie să găsească calea de a aduce părintele în unitatea de învăţământ.

Întrebată cum i-ar apropia pe părinţi de şcoală, Ecaterina Andronescu a spus că le-ar transmite elevilor că prezenţa părinţilor este necesară şi în cazul în care această măsură nu ar da roade le-ar scrie părinţilor copiilor o scrisoare în care i-ar întreba cum se implică în creşterea acestora, cu privire la şcoală şi cum îşi organizează copilul progra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 9 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°