Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Psihologul de la Poliţia Bihor şi un agent al Protecţiei Interne au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Agentul şef George Alexandru Botto, de la Serviciul judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă şi subinspectorul Loredana Mirela Coste, ofiţer psiholog în cadrul Poliţiei Bihor, au fost reţinuţi, vineri, în timp ce primeau bani de la un om de afaceri căruia i-au promis neînceperea urmăririi penale.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri seară, de Biroul de Presă al DNA, subinspectorul Loredana Mirela Coste, ofiţer psiholog în cadrul Poliţiei Bihor, şi agentul şef George Alexandru Botto, din cadrul Serviciului judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă, au fost reţinuţi, în aceeaşi seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată, transmite mediafax.ro.

Cei doi au fost prinşi în flagrant în urma unei acţiuni a poliţiştilor de la Serviciului judeţean Anticorupţie Bihor în momentul în care primeau 7.000 de euro, o tranşă din suma totală de 39.000 euro pe care au pretins-o de la un om de afaceri orădean, în numele unui ofiţer de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Bihor.

Potrivit sursei citate, cei doi l-au abordat în mai multe rânduri pe afacerist, care este cercetat în mai multe dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Iniţial, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, psiholoaga şi colegul ei au cerut omului de afaceri 11.000 euro, sumă pe care au şi încasat-o, promiţându-i în schimb o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în dosarele sale.

"Ulterior, în acelaşi scop, în perioada iunie - iulie, Botto şi Coste au pretins de la aceeaşi persoană şi suma de 18.000 euro, lăsând să se creadă că va fi remisă lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ce aveau în instrumentare dosarele penale ale acestuia”, se arată în comunicat.

Afaceristul a acceptat să le ofere 10.000 de euro, însă imediat după întâlnire i-a de

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 3 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°