Apărut la sfârşitul anului 2011 la editura Unarte şi lansat, succesiv, la Universitatea Naţională de Artă şi la Palatul Elisabeta, în luna mai a aceastui an, albumul "Colecţia Regală de Artă Contemporană"* este semnat de Adrian Buga, consilier de artă al Casei Majestăţii Sale Regelui şi masterand anul II la Istoria şi Teoria Artei. Tânărul autor este un temeinic cunoscător cunoscător al artei româneşti moderne şi contemporane, care a ajutat în ultimii ani, cu multă dăruire şi competenţă, la reluarea tradiţiei de acordare a decoraţiilor Casei Regale şi a contribuit la reîntregirea colecţiei Majestăţii Sale cu cărţi interbelice şi obiecte care au aparţinut Familiei Regale.
Colecţia Regală de Artă Contemporană este acea parte din patrimoniul Familiei Regale care cuprinde picturi şi sculpturi oferite de artiştii români contemporani. Iniţiată de academicianul Sorin Dumitrescu şi de Fundaţia Anastasia în anul 2001, colecţia s-a extins de-a lungul ultimului deceniu, prin donaţii ale artiştilor români contemporani. Albumul realizat de Adrian Buga cuprinde imagini şi detalii ale majorităţii lucrărilor aflate astăzi în spaţiile publice şi private de la Palatul Elisabeta şi Castelul Săvârşin.
În viitor, dorinţa Majestăţii Sale este ca lucrările cele mai importante, selectate cu grijă, să fie expuse pentru totdeauna într-un muzeu, la Bucureşti, Arad sau Săvârşin, care să poarte numele de "Muzeul Regal de Artă Contemporană".
Cităm din textul introductiv al doamnei Ruxandra Demetrescu, care explică structura volumului: "Acesta se prezintă publicului sub semnul unei fericite excepţii: el documentează, cercetează şi analizează un număr însemnat de lucrări de artă contemporană (141) realizate de importanţi artişti români (75). Împreună, ele alcătuiesc Colecţia Regală de Artă Contemporană, constituită începând din anul 2001. După zece ani, existenţa acesteia este f