Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florentin Petre a împlinit 35 de ani, dar o ia de fiecare dată de la capăt: "Fotbalul e viaţa mea"

Publicat in Libertatea, miercuri 19 ianuarie 2011 ·

Florentin Petre a împlinit 35 de ani pe 15 ianuarie. Fostul internaţional e la primul stagiul de pregătire cu Brăneştiul, dar se pregăteşte de parcă ar fi primul din cariera lui.

Libertatea: Ce ai găsit la Brăneşti?

Florentin Petre: O atmosferă foarte bună, o echipă dedicată fotbalului şi un antrenor excelenmt, care a fost căpitan al Stelei, într-o perioadă când erau mulţi fotbalişti buni acolo. Sunt aici nişte copii deosebiţi, disciplinaţi, care au înţeles că antrenorul e un model de urmat, şi au luat de la acesta spiritul de învingător. Am făcut ce am făcut şi tot la alb şi roşu am ajuns. Culorile acestea m-au urmărit toată viaţa. Deşi eu am jucat o viaţă la Dinamo, iar Ilie Stan a evoluat pentru Steaua, suntem profesionişti. Ne-am făcut treaba la timpul nostru, iar acum suntem aici pentru a face tot posibilul să ajutăm Victoria.

Mai ai chef de fotbal după atâtea antrenamente, meciuri şi cantonamente?

Nu am nici o problemă, pentru că îmi place enorm sportul ăsta. E viaţa mea. E unul dintre lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat în viaţă. Asta ştiu să fac cel mai bine. Mă ambiţionez să ţin ritmul cu tinerii de lângă mine. Am 35 de ani şi nu mai sunt la fel de vioi ca acum 10 ani, dar am câştigat multă experienţă şi ştiinţă a jocului.

Cum ai lăsat fotbalul românesc şi cum l-ai găsit când te-ai întors în România?

Probleme erau şi atunci, probleme sunt şi acum. Parcă în ultimul timp se întâmplă mult mai multe lucruri rele. Scandalurile fac foarte rău şi de aceea am ajuns în situaţia asta grea. Dacă oamenii s-ar gândi mai multe la fotbal şi nu la propriile interese, nu am suferi atât. Nu există continuitate la echipele de club, de aceea avem şi probleme cu echipa naţională, care nu se mai califică la tuernee finale. Pentru performanţă îţi trebuie linişte.

Regreţi că nu ai jucat la o echipă mare din străinătate?

Acesta a fo

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°