Anglia a invins Germania cu 1-0 (0-0) in celalalt meci al grupei A Germania: Kahn - Babbel, Matthäus, Nowotny - Deisler ('72Balack), Hamann, Jeremies ('78 Bode), Scholl, Ziege - Jancker, Kirsten ('68 Rink). Anglia - Seaman - G. Neville, Keown, Campbell, P. Neville - Beckham, Ince, Scholes ('72 Barmby), Wise - Shearer, Owen ('61 Gerard). Cartonase galbene: Beckham, Hamman Arbitru: Pierluigi Collina. 0-1, min. 53: Beckham a centrat dintr-o lovitura libera de la aproximativ 40 metri, lateral dreapta, mingea a traversat careul german iar Shearer a inscris cu capul de la 6 metri. Dupa jocul Germaniei de simbata seara, daca vreun microbist german ar sti ceva din monologul lui Stefan cel Mare din Apusul de Soare a lui Delavrancea cu siguranta l-ar parafraza intrebindu-se: "Unde ne sint jucatorii? Unde este Kohler care nu ar fi lasat nici musca sa zboare daramite mingea care a trecut asa usor la golul englezilor pe linga Nowotny si Babbel? Unde este Möller care sa aduca ordinea intr-o linie mediana in care toata lumea joaca de parca ar fi venit dupa un chef? Unde este brutarul Klinsmann care sa trimita portarul advers sa scoata citeva placinte din plasa? Unde sint chiar Matthäus si Hässler din care nu a ramas decit ambitia de a atinge cifre rotunde in ceea ce priveste numarul selectiilor?" Cum intrebarile acestea sint retorice, nu mai mira faptul ca nemtii au pierdut in ciuda faptului ca nici cavelerii Albionului nu au stralucit. Meciul a fost unul destul de cenusiu (in ciuda faptului ca, datorita coincidentei albului de la echipamentul "titular", ambele echipe au jucat in tricourile de rezerva, in rosu, englezii si in verde, germanii, simtind, probabil, ca macar asa ar trebui sa pigmenteze un meci jucat exclusiv la interes) in care 4-4-2-ul pus de Keegan in teren a fost mai omogen si mai folositor decit schimbarile dese de distributie facute de Ribbeck intr-o echipa care si