Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poetul Păunescu, protectorul Craiovei! Vezi cum l-a transferat pe Dobrin în Bănie şi l-a făcut libero pe Ștefănescu

Publicat in Adevarul, duminică 7 noiembrie 2010 ·

Adrian Păunescu a fost un suporter împătimit al Universităţii Craiova, club la care a deţinut funcţia de preşedinte de onoare.

Poetul s-a apropiat de formaţia din Bănie la începutul anilor ’70. Fiind în anturajul fostului ministru de externe, Ştefan Andrei, el a venit alături de acesta la Craiova înainte ca alb-albaştrii să câştige primul lor titlu, în 1974, şi a ajutat la crearea marii echipe de la începutul anilor ’80, „Craiova Maxima“.

Păunescu s-a implicat şi la echipă. Puţini ştiu că poetul a fost cel care l-a convins pe marele Dobrin să lase Piteştiul natal şi să semneze în 1974 cu Universitatea.

„Adrian Păunescu este cel care l-a convins pe Dobrin să vină la Universitatea. Noi ştiam că el este de neclintit de la Piteşti. Dobrin a ajuns în Craiova, a primit o sumă consistentă de bani la acea vreme, 50.000 de lei, şi a semnat cererea de transfer pentru Universitatea, acceptând chiar să stea doi ani fără să joace, deoarece FC Argeş nu a fost de acord cu plecarea lui din Piteşti. Aşa era regulamentul atunci“, a povestit mentorul Craiovei Maxima, Corneliu Andrei Stroe.

Aducerea lui Dobrin la Craiova s-a petrecut într-o noapte, o echipă de muncitori aducând de la Piteşti mobila fotbalistului. Până la urmă, fostul mare jucător al României nu a apucat să debuteze la Ştiinţa, revenind peste trei luni la FC Argeş.

Ştefănescu, făcut libero la sugestia sa

O altă mutare marca „Adrian Păunescu“ a fost reprofilarea lui Costică Ştefănescu. În 1975, poetul asista de pe bancă, alături de antrenorul Teaşcă, la un amical cu Nitramonia Făgăraş.

„S-a iscat un conflict între Teaşcă şi Deselnicu, ultimul nerespectând indicaţiile tactice. Şi atunci Păunescu i s-a adresat lui Teaşcă: «Scoate-l pe Deselnicu! Bagă-l pe Ştefănescu». Nea Titi s-a conformat şi aşa am fost trecut ca libero, post pe care am jucat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 22 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 20 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 41 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 59 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°