Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MONICA CISMARU: Poftă de senzaţional

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 iunie 2008 ·

Vi se pare că presa acordă prea multă atenţie duduilor dezbrăcate de inhibiţii şi, mai ales, de haine, tinerelor mai mult sau mai puţin ingenue care şi-au găsit prinţul cu cal alb, dar, mai ales, cu cont gras în bancă, sau anonimilor care fac exhibiţionism cu viaţa privată? Sursa: EVZ

Ei bine, întotdeauna numărul celor care savurează astfel de poveşti o să fie mai mare decât al celor care strâmbă din nas la vederea unor astfel de „exemplare“ în ziare. Trebuie să recunoaşteţi că măcar o dată aţi citit peste umărul cuiva din metrou pagina de bârfe a unei publicaţii oarecare.

Noi, românii, nu suntem nici primii, nici ultimii care promovează şi savurează acest gen de divertisment. Se pot găsi foarte uşor corespondente internaţionale pentru mascotele siliconate ale tabloidelor autohtone, în variante mult mai „concentrate“ decât la noi. Aşa că şi britanicii au o Simonă Sensual a lor, în persoana lui Katie Price, cu numele de scenă Jordan, cea care a strâns o avere doar din expunerea repetată şi decoltată în paginile ziarelor.

Trasul cu ochiul la viaţa privată a celebrităţilor de orice factură este un sport internaţional, practicat cu îndârjire de orice naţie. Nu suntem singurii care aşteptăm amănunte picante, fără ca acestea să aibă vreo relevanţă pentru viaţa noastră de zi cu zi. Descrierea rochiei de mireasă a lui Coleen McLaughlin, proaspăta nevastă a fotbalistului Wayne Rooney, şi a pregătirilor pentru nuntă au ocupat pagini întregi în ziarele britanice zilele trecute.

Noi aşteptăm varianta autohtonă, reprezentată de căsătoria lui Cristi Chivu cu Adelina Elisei. Ne distrează să vedem anonimi care se dau în spectacol într-una dintre cele mai populare forme de divertisment, reality-show-urile. Dacă noi ne-am săturat repede de exhibiţionismul propus de „Big Brother“, aceiaşi britanici aleşi ca termen de comparaţie au aju

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°