Sub imperiul politicii anti-discriminare, mai mult impusă de lumea civilizată în care dorim să ne integrăm, politicienii români, societatea civilă şi jurnaliştii au dezvoltat o atitudine ipocrită în faţa unei probleme naţionale: ţiganii.
Zeci de ONG-uri trăiesc de pe urma promovării unui anumit tip de discurs care ar trebui să schimbe imaginea acestei etnii în percepţia publicului din România. Plătim şi o instituţie, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu scopul de a sancţiona pe cei care nu se conformează filosofiei anti-discriminare. CNA veghează activ la respectarea demnităţii acestei minorităţi în programele TV.
Privite de la distanţă toate aceste măsuri, şi multe altele, produc impresia că România este o ţară care face tot ceea ce e posibil pentru a proteja demnitatea unei minorităţi vitregite de istorie. Adevărul este că statul nu face nimic în acest sens. Mai mult chiar, prin incompetenţa şi corupţia politicienilor care l-au guvernat şi a funcţionarilor care îl compun, statul a produs condiţii care au agravat situaţia.
Vârful de lance este impunerea schimbării cuvântului care numeşte o persoană din etnia aceasta în rrom, din ţigan. Cu foarte multă ipocrizie, de câţiva ani, politicienii, jurnaliştii, activiştii societăţii civile au trăit cu iluzia că schimbând eticheta rezolvă problema.
Dincolo de impunerea acestei schimbări nu s-a făcut nimic real pentru a rezolva sau măcar a înţelege, în proporţiile ei reale, o problemă naţională extrem de gravă. Singurul efect este că acum, în toată Europa, România este confundată cu patria rromilor. În România ţiganii nu sunt mai puţin discriminaţi pentru că la televizor li se spune altfel.
În zorii democraţiei româneşti, când Europa civilizată nu se confruntase cu stilul de viaţă al ţiganilor din România şi ne dădea lecţii de atitudine corectă, s-a pus foarte
