EMANAŢII ● Parfumul Capitalei în zile de arşiţă
Bucureştiul miroase extraordinar la vremea teilor şi a ploii. Udat sănătos jumătate de oră, oraşul se vindecă chiar şi de duhorile care te îmbolnăvesc. Sub potop, pînă şi emanaţiile de la Glina îşi pierd din consistenţă. Toropită de caniculă însă, Capitala se îneacă în miresme, dar mai ales în miasme, pînă şi parfumul de tei (atunci cînd e) fiind răpus de mirosurile pestilenţiale.
EMANAŢII ● Parfumul Capitalei în zile de arşiţă
Bucureştiul miroase extraordinar la vremea teilor şi a ploii. Udat sănătos jumătate de oră, oraşul se vindecă chiar şi de duhorile care te îmbolnăvesc. Sub potop, pînă şi emanaţiile de la Glina îşi pierd din consistenţă. Toropită de caniculă însă, Capitala se îneacă în miresme, dar mai ales în miasme, pînă şi parfumul de tei (atunci cînd e) fiind răpus de mirosurile pestilenţiale.
Ne-am deprins atît de mult cu mirosul urît, încît cred că sîntem deja victimele unor mutaţii genetice. Două momente. Un român ajuns în Elveţia intră pe blogul unuia care se văita că Bucureştiul pute şi-i mărturiseşte că lui îi e al dracului de dor de mirosurile tari de Dîmboviţa, că la Geneva suferă de dorul lor şi al înjurăturii de peluză.
Al doilea moment, la hypermarket. Ins cu privire cruntă, atletic, în maiou, trăsnind a transpiraţie, făcea duş cu toate deodorantele disponibile la testare. Scena se lipea de reclama stupidă din metrou, la nu ştiu ce deodorant: o blondă gen Hollywood, cu o scroafă la subţiori. Morala publicitară: dacă duhneşti ca porcul, nu te speli. Dai cu deodorantul ălora. Tinerele de vîrsta profesionalei erau leşinate după reclama asta, procedînd în consecinţă. E drept, poluarea şi mirosul urît nu ucid rapid, mai mult, vezi bine, creează şi nostalgii. Ce nu te doboară te-ntăreşte. Dacă ai ficatul bun. Am bătut Bucureştiul ca să aflăm care
