Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record de cereri pentru alocaţiile europene

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Peste 150 de părinţi din Bacău, plecaţi la muncă peste hotare cu acte-n regulă, au depus cereri pentru veniturile micuţilor. Banii sunt oferiţi de ţara străină şi pot ajunge până la 200 de euro, lunar, de copil. O parte din acte trebuie completate la Bacău, la Agenţia de Prestaţii Sociale.

Alexandru Mihoc (12 ani) a rămas în grija bunicilor după ce părinţii au plecat, acum trei ani, la muncă în Belgia. Cum mama şi tatăl lui Alex lucrează peste hotare legal, micuţul beneficiază lunar de o alocaţie în valoare de 160 de euro de la statul belgian. În schimb, el nu mai primeşte ajutorul de 42 de lei oferit de ţara noastră minorilor. „Cu banii aceştia îmi iau ce vreau, dar mi-e foarte dor de părinţi“, a spus Alexandru.

Plecaţi după disponibilizări

În situaţia lui mai sunt peste 150 de copii. Conform datelor oferite de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS) Bacău, nu mai puţin de 152 de cereri de acordare de alocaţii europene au fost înregistrate de la începutul anului. „După ce au fost disponibilizaţi, mulţi băcăuani au plecat peste hotare. Alţii muncesc de mult în străinătate, dar abia acum au aflat de toate drepturile copiilor“, a declarat Gheorghe Alexe, directorul interimar al AJPS Bacău.

Acesta susţine că, dacă numărul de cereri va creşte în continuare, în 2010 se vor înregistra solicitări de alocaţii europene cât în ultimii trei ani la un loc. „Avem deja un număr de cereri egal cu cel înregistrat la jumătatea lui 2009“, a mai spus Gheorghe Alexe.

200 de euro indemnizaţie

Unii băcăuani care au contract de muncă în altă ţară a Uniunii Europene îşi iau şi copiii cu ei. „Plec în Franţa cu tot cu familie. Am găsit un job de kinetoterapeut. Cu alocaţia pe care o voi primi pentru cei doi băieţi, de 90 de euro pentru fiecare, le voi plăti şcoala“, a spus Simona Varariu (28 de ani).

Cele mai m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 26 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°