Angela Merkel a obţinut o strălucită victorie în alegerile legislative de duminică. Dincolo de formula de guvernare care urmează a fi găsită, efectele pentru întreaga Uniune Europeană sunt deja palpabile. Alegerile germane au fost ultima confruntare electorală dintr-un mare stat membru înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, din mai anul viitor.
Cât de importante sunt Comisia şi Parlamentul European nici nu mai e cazul să insistăm prea mult. Politicile bugetare se află deja sub controlul strict al Comisiei. Urmează Uniunea bancară şi cea fiscală. Troica, din care fac parte Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, are o influenţă determinantă asupra politicilor din mai multe state membre printre care şi România Se vorbeşte din ce în ce mai insistent în legătură cu instituirea unui mecanism european de prevenire şi sancţionare a derapajelor democratice. În plus, în mandatul viitoarei Comisii se vor lua decizii politice cruciale privind viitorul Uniunii: o Europă mai integrată, o Europă cu mai multe trepte de integrare sau o Europă ”a naţiunilor”. Şi, nicio decizie majoră nu mai poate fi luată fără Parlamentul European.
Aşa cum scriu tratatele, Comisia Europeană va fi desemnată ţinându-se cont de rezultatele euro-alegerilor. Dar membrii Comisiei sunt propuşi de către guvernele statelor membre, aşa că vocea urnelor va fi dublată de intense negocieri de culise. Şi nu mai e pentru nimeni un secret: Germania cancelarului Merkel are cuvântul cel mai greu de spus în aceste negocieri.
Constituirea „marii coaliţii” de la Berlin, cu SPD în guvern, ar putea însemna o şansă în plus pentru preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, de a accede în vârful Comisiei Europene. Se ştie, el a fost deja desemnat drept candidat pentru această funcţie de către familia sa politică (S&D). Însă PPE îşi va desemna candidatul de-abia d