Speranţe mari pentru stelişti, care se bazau pe faptul că, din cele cinci meciuri duble jucate cu englezii până la această partidă, nu cunoscuseră înfrângerea pe teren propriu. De partea cealaltă, Arsenal venea de pe prima poziţie a campionatului englez, cu Arsene Wenger de 11 ani pe banca tehnică. Arsenalul, cu jucători buni, nu concepea decât victoria. Steliştii veneau cu elanul şi dăruirea. Oaspeţii erau supranumiţi în diverse moduri, cât mai pompos, dar au dovedit că şi ei sunt oameni, iar atunci când tăvălugul stelist a venit peste ei, au început să facă greşeli omeneşti. Puteau câştiga steliştii în aceste condiţii? Greu de spus, pentru că ceea ce au trimis englezii în teren era mult superior părţii româneşti. Nici atunci când s-au trezit singuri în careu nu au reuşit să înscrie (vezi cazul lui Victoraş), iar „tunarii”, doar dintr-o fază simplă, au înscris atât cât a trebuit.

Tribunele (mai goale decât la alte meciuri internaţionale) au sărit la golul înscris în min 7 de Badea, dar Steiner a ridicat fanionul indicând offside-ul. În minutul următor, aceeaşi tribună a tresărit la acţiunea rapidă a oaspeţilor, când Van Persie centrează, Hleb trimite la Fabregas, care, din 6m, şutează peste poartă. Jocul începe să îşi piardă din intensitate, pentru ca în min 20 Dică să expedieze o ghiulea din 30m, dar balonul trece razant pe lângă laterală. A fost sau nu în min 40, atunci când Zapata a prins mingea, se pare după linia porţii, dar arbitrul nu a arătat nimic.

Şi la reluare s-a jucat deschis, pe contre, într-un ritm alert. Steliştii sunt motivaţi, se luptă de parcă ar fi titlul mondial în joc. În min 58, Dică a fost aproape de a înscrie un gol de senzaţie, când a şutat de boltă, dar Kolo Toure scoate incredibil din faţa porţii. Peste numai patru minute, masivul Adebayor luftează la 8m de buturi. Victoraş a avut victoria sau măcar egalul în vârful bocancului