Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe scurt

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 martie 2002 · · · · ·

Biblioteca pe roti

Zilele acestea s-au pus bazele unui program de culturalizare in mediul rural timisean, in urma caruia un autobuz incarcat cu carti va strabate fiecare localitate din judet, punind carti la dispozitia celor interesati. ?Bibliobusul?, cum l-au numit organizatorii CJ Timis si Consiliul General din Rhone, a fost pus la dispozitie de partea franceza, iar cartile provin din donatie. ?Bibliobusul? va pleca din Lyon marti, urmind sa ajunga la Timisoara, pe care ferata, catre mijlocul lunii martie. Surse din Consiliul Judetean Timis ne-au declarat ca aceasta biblioteca mobila va fi dotata inclusiv cu un calculator necesar tinerii unei evidente exacte a cartilor, cu un atelier de reconditionare a volumelor uzate si, bineinteles, cu spatiu de lectura pentru cititori. (C.P.)

CJ are trei vicepresedinti

CJ Bihor functioneaza cu trei vicepresedinti. Unul se considera indreptatit politic, al doilea ocrotit de lege, iar al treilea aparat de toata lumea. Timp de trei zile, pentru a ajunge primii la serviciu, Teodor Fericeanu (PSD), Ionel Avrigeanu (UFD) si Alexandru Kiss (UDMR) s-au calcat pe picioare in fiecare dimineata pe coridoarele CJ. Cei trei vicepresedinti se prezinta in fiecare dimineata constiinciosi la locurile de munca. Miercuri, chiar de a doua zi dupa sedinta consilierilor judeteni in care doua treimi din membrii legislativului judetean au votat schimbarea din functie a vicepresedintelui ufedist, cu unul pesedist, primul care a ajuns la birou a fost omul PSD-ului Teodor Fericeanu. Ufedistul a lipsit toata ziua. Joi si vineri, Avrigeanu a impartit biroul cu Fericeanu. Pentru a evita orice disputa, cei doi adversari politici au stat mai mult prin biroul presedintelui Stefan Seremi. Nici unul n-a primit vreo sarcina de serviciu. Prerogativele coordonatorului Directiei Tehnice, atribuite inainte lui Ionel Avrigeanu, au fost

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°