Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi candidaţii de la Finanţe au fost admişi la proba scrisă

Publicat in Gazeta Noua, luni 26 august 2013 ·

Cei 61 de salariaţi aflaţi în preaviz care s-au înscris la concurs pe 29 de posturi vacante au fost declaraţi admişi la proba scrisă, iar mâine susţin interviul.

Suspansul se prelungeşte pentru angajaţii de la Finanţe, dar şi şansele fiecărui salariat, care la începutul lunii august a primit preaviz, de a nu pleca acasă. Vineri, 23 august, 61 de funcţionari de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt au fost aşteptaţi la testarea profesională, proba scrisă, după ce, cu o zi înainte, după analizarea dosarelor, toţi au fost declaraţi admişi. Şi de proba scrisă au trecut toţi, iar astăzi îi aşteaptă interviul, care va lămuri situaţia.

Din păcate, mai bine de 30 dintre candidaţi vor pleca acasă, pentru că cei 61 s-au înscris pentru doar 29 de posturi. Acestora li se pot alătura salariaţi care şi-au încercat şansa la regiune şi nu promovează concursul. Surse din cadrul AJFP estimează că numărul celor rămaşi fără loc de muncă în urma acestei reorganizări, din judeţ, se va apropia de 40.

În prima decadă a acestei luni, 202 angajaţi ai restructuratei Direcţii Generale a Finanţelor Publice Olt au primit preaviz, fiind anunţaţi că pot opta ulterior pentru posturile scoase la concurs. În judeţ au fost disponibile 150 de posturi, 121 deja ocupate la acest moment, pentru că au avut candidaţi unici.

Deocamdată sunt cu şanse mari să ocupe cele două posturi scoase la concurs şi cei doi salariaţi de la Trezoreria judeţului care au fost nevoiţi să se prezinte pentru probe la Craiova. La concursul organizat la Regionala Dolj s-au prezentat iniţial patru persoane (doi salariaţi de la Trezorerie şi alţi doi din afara structurii, dar de la Finanţe). Unul dintre candidaţi a fost respins la proba de analiză a dosarului, pentru că nu a mai lucrat în trezorerie, iar celălalt n-a trecut de proba scrisă, astfel că actualii angajaţi au rămas în

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 5 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°