Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Confesiunile militarilor francezi care au luptat în Libia

Publicat in Romania Libera, luni 28 noiembrie 2011 ·

După ce au luptat câteva luni în Libia, echipajul şi fregata „Commandant Birot" se întorc spre casă. În drumul spre Franţa, vasul s-a oprit, câteva zile, şi în Constanţa. Vineri, la bord a urcat Excelenţa Sa Henri Paul, ambasadorul Republicii Franceze în România. Sâmbătă s-au organizat reuniuni de lucru cu Statul Major al Flotei Române, iar seara circa jumătate din cei 90 de ofiţeri şi marinari de la bord au vizitat Alianţa Franceză din Constanţa, una dintre cele patru din ţară. Ieri, constănţenii au putut urca la bordul vasului.

Vizita la Alianţa Franceză a fost, pentru militarii francezi, binevenită. „Pentru ei, a fost ca o vizită acasă", a spus Aneta Puşcaşu, directoarea Alianţei Franceze, parte a comitetului de primire, care mai era compus din Marinela Mitrenga, director de cursuri şi inspector de specialitate, şi Ileana Meheleanu, preşedintele Alianţei Franceze Constanţa. Au avut ocazia să discute cu membrii şi colaboratorii alianţei în limba maternă, s-au interesat de condiţiile în care Alianţa îşi desfăşoară activitatea, au pus întrebări despre Constanţa şi România.

Urmele războiului

Primul lucru pe care l-am remarcat la membrii echipajului a fost că războiul la care au luat parte a lăsat urme. Au luptat în Libia, împotriva forţelor fidele lui Gaddafi. Un război adevărat, despre care noi doar am citit în ziare. „Ne apropiam la 14 kilometri de ţărm şi trăgeam cu cel mai mare tun de pe provă. Armele lui Gaddafi aveau însă o rază de bătaie de 30-35 de kilometri. Am văzut obuze care au căzut lângă noi, la mai puţin de 500 de metri", ne-a spus unul dintre ofiţerii de pe vas, de numai 27 de ani. Tot el spune că intervenţia a fost o reuşită pentru Franţa, care nu a înregistrat nicio pierdere umană. Au totuşi un regret: în Franţa, spune el, lumea nu ştie mai nimic despre acest război, informaţiile fiind, din varii motive, foarte puţin media

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°