Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Altceva

Publicat in Adevarul, miercuri 23 mai 2012 ·

Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

Ca unul ce trăiesc de când mă ştiu în cultul sportului, recunosc că figura politică a lui Ponta a căpătat pentru mine o alură mult mai agreabilă aflând despre concursurile la care lua parte alături de Keleti, Aur şi alţi automobilişti cu respectabilă cotă. Să câştigi titluri naţionale, să concurezi în Campionatul Mondial de Raliuri şi să-ţi treci în palmares, de exemplu, o participare onorabilă într-un raliu de dificultatea celui al Cataluniei înseamnă altceva decât un hobby căruia să-i dedici timpul liber, în rând cu filatelia, numismatica, brodatul la gherghef etc. Nu cad în doaga de a-l socoti pe Ponta un campion de talie impozantă pentru că atunci nu s-ar mai înţelege de ce a părăsit o mare dragoste pentru politica unanim recunoscută drept curvă. Pe de altă parte, după ce Boc a ridicat datul personal cu coasa pe coclauri la rang de competiţie naţională, iar MRU a apărut mai degrabă clorotic datorită antrenamentelor la sală specifice activităţii SIE, un practicant fără aere de vedetă, dar, totuşi, legitimat al automobilismului precum Ponta e azvârlit la categoria diletanţilor periculoşi. Ca observator de pe tuşe, pot accepta de principiu ca Elena Udrea să-l acuze pe Ponta de amatorism imatur, dar numai cu condiţia ca doamna în cauză să prezinte, în contrapondere, sporturile pentru adulţi unde se presupune că a performat, cine a fost pilotul etc.? Scriu acest comentariu voios salutând, în fine, apariţia în fruntea Executivului a unui politician tânăr, sănătos la minte şi la trup, în formă şi plin de haz. „Mă retrag din automobilism ca să fiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 10 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°