Butoane, Butoane, eu te ştiu de undeva! Tu nu mă ştii, unul ca mine n-are cum să-ţi facă ţie fală. Dar eu te ştiu, Butoane, chiar dacă nu ne-am cunoscut niciodată. Te văd zilnic pe stradă sau la televizor, multiplicat ca-ntr-un vis urât. Te miros şi-n vis - mirosul tău specific, de rânză peste care ai turnat un litru de parfum din duty free. Te recunosc după ceafa dublă, rasă, după burdihanul pe care plesneşte cămaşa, după cravata până la buric, după obrajii roşii, semn al unei inimi înecate în grăsime. Aici vroiam să ajung, prietene: inima ta mare, din care pompează atâta iubire faţă de prieteni şi ură faţă de duşmani, este în mare pericol! Pentru că pe voi n-o să vă omoare DNA-ul, ci ADN-ul vostru de gurmanzi! Şi nu-i păcat, Butoane, acum când ai lumea la picioare, banii cu furca să-i întorci, acum când îţi fac fală poliţiştii, procurorii, politicienii, să-ţi vină de hac colesterolul?!
Am auzit, fratele meu, cum v-aţi distrat cu negrişorul ăla. Voi toţi, Butoane, tot clanul vostru din primărie, poliţie, jandarmerie, spitale. I-aţi făcut creierul muci, l-aţi făcut pachet şi l-aţi trimis la mă-sa acasă în America. Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa - vezi ce bine-mi amintesc, profesore? Dar aţi greşit ca nişte amatori, 'tu-i ceafa ei de porc! Aţi dat la cap pentru că, ce ciudat, deşi vă place ceafa, nu vă place fruntea decât dacă poţi lipi bani pe ea.
Iniţial m-am gândit că i-a făcut felul un doctorand de la Cambridge, venit în vacanţă acasă în Giurgiu, dar pe urmă l-aţi scos pe ăla micu, Gypsy Gypsanu, la înaintare: 1,63 înălţime, juma' de buletin, mai mare trabucul decât el. Nu v-a crezut nimeni, lumea a început să pună întrebări.
Miros că vă e frică, Butoane, vă gândiţi că intră pe fir FBI-ul şi vă strică joaca voastră de mafioţi pe plan local. Vă văd cum vă chirciţi şi vă strângeţi unu-ntr-altul de două zile, ca nişte viermi graşi