Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza a scos guvernul la TV

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 iulie 2009 ·

RAPORT. În contextul perioadei de recesiune, deciziile administraţiei au devenit mai interesante pentru publicul televiziunilor decât accidentele sau ştirile de fapt divers. Sursa: Codrin Prisecaru

Efectele crizei se văd şi în media unde, pe ansamblu, ştirile de fapt divers au cedat locul ştirilor despre activitatea guvernului Boc, anunţă raportul „Un om a muşcat o ştire - o analiză a ştirilor TV din perspectiva interesului public şi a practicilor jurnalistice”, aflat la cea de-a III-a ediţie şi realizat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, cu asistenţă tehnică acordată de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Rezultatele studiului au fost prezentate de Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch, şi de Ionuţ Codreanu, autorul raportului, iar la eveniment au participat Christian Mititelu, membru CNA, Cezar Ion, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR), Cătălin Tolontan („Gazeta Sporturilor”), Vlad Petreanu (Antena 3), Mihai Rădulescu (TVR).

„Este un raport de criză”, a precizat Ionuţ Codreanu, pentru că, faţă de ediţiile trecute, de data aceasta au fost monitorizate doar cinci televiziuni. Ediţia 2009 a raportului a fost întocmită în urma monitorizării principalelor emisiuni de ştiri difuzate de posturile generaliste Antena 1, Pro TV şi TVR 1 şi de posturile de nişă Realitatea TV şi Antena 3, activitate efectuată în intervalele 1-7 martie, 1-7 aprilie şi 1-7 mai.

Traian Băsescu, cel mai mediatizat actor politic

„Observăm cum criza a forţat agenda şi pe primul loc avem ştirile privind activitatea guvernului”, a spus Codreanu. Alte subiecte conexe pe agenda posturilor TV au fost protestele sindicale, dezbaterile privind împrumutul FMI şi polemicile din jurul salarizării unice, în intervalul martie-mai.

„Avem o veste bună în acest an. În mod tradiţional, pe locul întâ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 46 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 31 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 3 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Florin Piersic este în stare stabilă, la Institutul Matei Balș din București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul „Matei Balş”, starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarat miercuri pentru Agerpres surse medicale. Actorul Florin PiersicFoto: Inquam Photos / Cristi Vescan Marți seară, actorul a fost tr

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°