Vor avea loc de muncă după absolvire şi vor avea şi avioane cu care să zboare. Sunt asigurările pe care le-a dat ministrul
Apărării Naţionale, Mircea Duşa, care s-a aflat în vizită la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a vrut să cunoască la faţa locului care sunt problemele cu care se confruntă studenţii şi i-a asigurat pe aceştia că vor fi încadraţi în sistem. Asta deoarece şi planul de învăţământ a fost gândit astfel încât cei care se pregătesc şi absolvă instituţii de învăţământ militar să fie încadraţi. „Am dorit să le transmit acest mesaj şi garanţia că cei care s-au pregătit pentru a fi piloţi vor avea avioane cu care să zboare după ce vor fi preluaţi de sistem, cei care s-au pregătit pentru radiolocaţie şi rachete vor avea rachetele pe care să le dirijeze dacă va fi nevoie şi cei care se pregătesc pentru alte specialităţi înrudite cu cele două vor avea şi corespondentul de încadrare şi de a-şi exercita meseria şi profesia pentru care se pregătesc”, a declarat, ieri, Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale.
Oficialul a mai spus că se fac eforturi pentru ca în următorii ani, dotarea Forţelor Aeriene să fie modernizată, şi urmează să se poarte negocieri cu partenerii. „Facem eforturile necesare ca pe măsură ce se consumă resursa de zbor la avioanele de vânătoare respectiv MIG-uri să avem o escadrilă care să compenseze ieşirea din folosinţă şi din uz a avioanelor de vânătoare pe care le avem în momentul de faţă. Resursa se zbor se consumă din 2017 încolo”, a explicat Mircea Duşa.
Ministrul a mai spus că după vizitarea şi altor licee şi academiilor militare din ţară, se va întâlni şi cu reprezentanţi din industria de apărare.
„Am încercat ca din puţinul pe care îl are Ministerul să asigurăm comenzi industriei de apărare de aceea avem comenzi şi la IAR Ghimbav, la Cra