4,5 milioane de români au luat peste 7 milioane de credite de la bănci. În numai cinci ani creditul pentru populaţie a crescut de zece ori, ajungând la 25 de miliarde de euro. Ratele anuale plătite către bancheri ajung la 5 miliarde de euro. Acum în plină criză economică, când totul se taie în jur - salarii, pensii, cheltuieli, berea, iar o parte din impozite pe venit, economii, câştigurile de capital cresc, povara datoriilor românilor către bănci pare dramatică. Suma care rămâne în familie la final de lună scade. Chiar ar putea să iasă şi cu minus.

Ar fi trebuit să fie românii mai prevăzători, să ia în calcul că va veni o criză cândva - economică, valutară, a şomajului - care va destabiliza bugetele familiilor şi să nu se împrumute ca să-şi ia maşină, televizoare, apartamente, să-şi renoveze casele, să plece în vacanţă pe credite de nevoi personale, adică tot ce înseamnă consum? Sau e bine că s-a întâmplat aşa?

Boom-ul de credite şi de consum în general care a fost între anii 2004-2008 îl poţi prinde poate odată la două decenii. Fiecare dintre noi cunoaşte pe cineva care a luat credit de nevoi personale pentru a-şi renova şi remobila casa. Dacă nu ar fi apelat la credite, ar fi putut să facă lucrul ăsta dacă şi-ar fi pus bani deoparte ani şi ani. Sau ar fi rămas cu aceeaşi ma şi nă încă mulţi ani. Sau şi-ar fi luat/schimbat locuinţa în 20 de ani.

Între 2000 şi 2008 România a ars multe etape şi a făcut un salt economic foarte mare, chiar dacă o parte a fost făcut pe datorie. Consumul, mallurile, ansamblurile rezidenţiale, lupta pentru oameni, intrarea investitorilor străini, explozia cheltuielilor statului, creşterea preţului terenurilor şi a caselor a ridicat şi veniturile românilor. Fie că au fost salariale, fie că au fost patrimoniale. Peste câştigul de productivitate, cum ar spune guvernatorul Băncii Naţionale. Acum are loc o reducere. Dar eu