O grupare specializata in activitati de camatarie, din care faceau parte si doi politisti de la Inspectoratul Judetean de Politie Olt, precum si un subofiter de la Inspectoratul de Jandarmi Olt si care a produs un prejudiciu de peste un milion de euro, a fost destructurata de procurorii DIICOT, anunta Mediafax.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova au destructurat o grupare ai carei membri sunt acuzati de santaj si constituirea unui grup infractional organizat, fiind specializati in activitati de camatarie.
Pentru atragerea victimelor, liderul gruparii, Constantin Enache, zis "Mafiotul" le promitea acestora acordarea de imprumuturi fara garantii si cu dobanda avantajoasa, respectiv 10-20% pe luna. Dupa contractarea imprumutului, dobanzile pretinse ajungeau insa la 100-300% pe luna.
Constantin Enache a cooptat la grupul infractional mai multi cetateni de etnie tiganeasca, precum si doi agenti de politie din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Olt si un subofiter de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Olt, care, la solicitarea liderului grupului, exercitau presiuni sau agresau victimele, pentru acceptarea dobanzilor impuse si recuperarea sumelor de bani.
De asemenea, victimele erau constranse sa intocmeasca inscrisuri olografe din care sa rezulte ca au imprumutat sume mult mai mari sau sa incheie acte notariale, respectiv contracte de imprumut sau de vanzare - cumparare. Astfel, membrii grupului infractional au deposedat mai multe victime de bunurile mobile si imobile aflate in proprietatea acestora sau a unor rude apropiate.
Prejudiciul cauzat de catre gruparea condusa de catre Enache depaseste suma de un milion de euro.
Procurorii DIICOT au efectuat joi dimineata 18 perchezitii domiciliare in municipiul Slatina, iar la sediul DIICOT Craiova au fost duse pentru audieri 14 persoane.