Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Board-ul FMI discuta vineri ultimul raport privind Romania, pentru acordarea celei de-a sasea transe de imprumut

Publicat in HotNews, joi 23 septembrie 2010 ·

"Boardul FMI va discuta vineri a cincea revizuire a programului cu Romania iar Raportul care va fi prezentat arata foarte clar ca masurile introduse la inceputul lunii iulie privind bugetul statului sunt eficiente si vor conduce, in 2010 si 2011, la atingerea tintelor de deficit fiscal stabilite. Nu in ultimul rand, in Raport se arata ca exista o consecventa in aplicarea acestor masuri, impopulare, dar foarte necesare pentru sanatatea viitoare a finantelor romanesti", a declarat, pentru Agerpres, Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI.

In Raport se mentioneaza ca au fost indeplinite cele doua actiuni prioritare convenite la Bucuresti cu misiunea condusa de Jeffrey Franks, in perioada 26 iulie-4 august, respectiv a fost adoptata Legea pensiilor si au fost platite arieratele din domeniul sanatatii publice.

"Ca atare, sunt indeplinite toate conditiile pentru ca discutia de vineri sa fie una pozitiva si sa duca la eliberarea transei catre Banca Nationala a Romaniei, in vederea acoperirii deficitului balantei de plati externe", spune Mihai Tanasescu.

Aprobarea Raportului de catre Boardul FMI va duce la eliberarea celei de-a sasea transe, in valoare de peste 900 milioane euro (769 milioane DST), din imprumutul de 12,9 miliarde de euro acordat de FMI.

Pana in prezent, Romania a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI si 300 de milioane de euro de la Banca Mondiala. De asemenea, in cadrul aceluiasi imprumut, Romania a primit 2,5 miliarde de euro de la Comisia Europeana iar miercuri a fost aprobata eliberarea celei de-a treia transe acordate de CE, in valoare de 1,2 miliarde de euro. "Boardul FMI va discuta vineri a cincea revizuire a programului cu Romania iar Raportul care va fi prezentat arata foarte clar ca masurile introduse la inceputul lunii iulie privind bugetul statului sunt eficiente si vor conduce, in 2010

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 6 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°