Cine n-are bătrâni, să-i cumpere, zice un proverb care, însă, nu precizează şi de unde s-ar putea face asemenea achiziţii şi la ce preţuri. PSD-ul are, din întâmplare, astfel de exemplare. Chiar pe preşedintele- fondator al partidului, pe care zelul mai noilor membri nu a reuşit să-l scoată definitiv din scenă, după Congresul din 2005. Iliescu a rămas în partid, unde se dovedeşte a fi o nucă tare pentru dinţii de lapte ai noilor lideri. Deloc dispus să-şi asume o disciplină de partid formală, în care toată lumea să spună ceea ce spune „şeful”, Iliescu a contraatacat dur zilele trecute, pe tema moţiunii pe care PSD-ul, într-un elan necontrolat, a promis că o va introduce luni, 10 septembrie, la „12 trecute fix”. Promisiune solemnă, fără loc de întors, pe care acum, toată lumea o aşteaptă cu sufletul la gură. Iliescu le-a atras atenţia colegilor săi că n-au prea stat pe gânduri când au luat această decizie, uitând pur şi simplu să-şi pună o întrebare esenţială: ce se va întâmpla după moţiune, mai ales dacă aceasta va trece?

Cam acelaşi lucru s-a îmtâmplat cu câteva luni în urmă când acelaşi PSD, condus de acelaşi Mircea Geoană, într-un elan similar, a declanşat procedura suspendării preşedintelui Băsescu. Nici atunci nu şi-a bătut nimeni capul cu ce se va întâmpla după. Şi s-a întâmplat că Băsescu a ieşit victorios din această confruntare, ţintuindu-i la stâlpul infamiei pe cei care cutezaseră să atenteze la icoana sa de fiu al poporului.

Pentru prima dată în istoria de aproape 18 ani a democraţiei româ-neşti, o moţiune de cenzură nu mai este un simplu exerciţiu retoric şi are şanse de reuşită. Este meritul conjuncturii, nu al PSD-ului. Angajamentul luat de Geoană se poate întoarce însă, ca un bumerang, înpotriva sa. Întâi pentru că, o dată demolat Guvernul Tăricenu, nu există nici o garanţie că i-ar putea lua locul un „Guven Geoană”. A doua oară, pentru că