Celebra Jennifer Rush va cânta duminică, la Bucureşti, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului.
Jennifer Rush aduce “Power of Love” la Bucureşti, într-un concert în care va prezenta toate succesele din lunga sa carieră muzicală. “You’re My One and Only”, “ Witch Queen Of New Orleans”, “Vision of You” ori “Ave Maria” sunt cântece care i-au consolidat celebritatea în perioada anilor ’80-’90 şi pentru care a primit nu mai puţin de 50 de Discuri de Aur. Alături de ea vor fi frumoasa româncă Ianna şi veteranul Francesco Napoli, autorul cunoscutei piese “Marina”.
David Guetta, la Bucureşti
Unul dintre cei mai populari artişti ai muzicii electronice, autorul hiturilor “The world is mine”, “Love is gone” sau “When love takes over”, David Guetta (foto), concertează astăzi, în Bucureşti, la Romexpo. Petrecerea pe care o susţine DJ-ul francez David Guetta se încadrează în turneul de promovare a albumului de succes, numit “One Love”. În deschidere, va mixa DJ Almud de la Kiss FM.
Salvaţi-l pe Dax
Mâine seară, de la ora 23.00, Horia Brenciu, Robert Turcescu, Oana Sârbu, Mihai Mărgineanu, Virgil Ianţu şi Toni Grecu vor fi protagoniştii unui show umanitar în Club Tribute. Banii strânşi vor fi donaţi saxofonistului Dan Nedelcu “Dax”, recent operat de cancer.
«Fantoma, dragostea mea!», la Metropolis
Monica Davidescu (foto), Marius Florea Vizante, Alexandra Velniciuc şi Gabriela Popescu vor urca în această seară, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti în piesa “Fantoma, dragostea mea!”.