Numele ales pentru trupa apărută în 1996 nu a fost deloc un talisman pentru foştii colegi de scenă, Tavi Colen si Alin Oprea. Numele ales pentru trupa apărută în 1996 nu a fost deloc un talisman pentru foştii colegi de scenă, Tavi Colen si Alin Oprea.
Deşi au trecut opt ani de când s-au certat iremediabil, primul nu-l iartă pe cel care i-a stat alături în marile momente de succes ale fostei trupe Talisman. "Nu mai am nici un fel de relaţie cu Alin Oprea. Pentru mine, el nu există ", a declarat Tavi Colen pentru ziarul ring.ro. Din anul 2008, Tavi e solist în propria trupă şi susţine concerte în ţară şi peste hotare.
"De cinci ani cânt cu Tavi Colen Band. Acum, lucrez la cel de-al doilea album marca Tavi Colen. Nu-mi doresc decât să fiu sănătos, să mă ocup de familie, de grădina mea superbă şi de trupa mea. Cred că mai am foarte multe de spus în muzica românească", a mai adăugat solistul.
"Cresc mii de flori, am animale, îmi plac vânătoarea şi pescuitul, îmi place să gătesc, să fac scufundări, iar uneori mai zbor cu aeroplanul. Pasiunea cea mai mare o am pentru băieţelul meu, datorită căruia mă simt cel mai bogat om din lume. În afară de el nu mă interesează prea multe, am de toate. Am avut şi succes, am avut bani, femei şi cam tot ce mi-am dorit", a mai povestit cântăreţul.