Suplimentul „Forbes Travel“, distribuit gratuit împreună cu numărul 32 al revistei „Forbes România“, îţi propune 50 de escapade exclusiviste. „Forbes România“ îţi predă lecţia luxului. Ce transformă o vacanţă obişnuită într-o aventură de neuitat?
Cea mai scurtă cale de a schimba statutul de om de afaceri constrâns de cei patru pereţi ai biroului cu acela de explorator care are lumea la picioare este una singură: o călătorie.
Pentru că vacanţele memorabile nu sunt concedii, ci aventuri care ne schimbă perspectiva asupra vieţii, gusturile şi chiar şi obiceiurile zilnice, Forbes România a strâns laolaltă 50 de destinaţii surprinzătoare şi puţin bătute, din Polonia şi până în îndepărtatul Macao.
Le-am testat înainte, ca să-ţi spunem şi micile secrete pe care nu le găseşti în niciun ghid turistic! Multe dintre locurile pe care ţi le propunem sunt destinaţii pe care le poţi include şi pe harta călătoriilor tale de afaceri, cu condiţia să cauţi şi acele străduţe înguste, sate vechi de mii de ani şi temple care cresc în umbra zgârie-norilor. Ai putea avea surpriza să descoperi multe despre lume dar şi despre tine însuţi.
Secrete şi show
Indiferent dacă-ţi planifici un sejur exotic sau doar mici momente de relaxare într-o călătorie de afaceri, este bine să ştii să anticipezi riscurile, mai ales când există un vulcan care-şi face de cap. Managerul Cristian Fugaciu a simţit-o pe propria piele, când s-a trezit „sechestrat" în Londra fără cărţi de credit sau bilet de avion.
George Rusu, preşedintele primei companii de turism de afaceri din România, îţi dezvăluie din proprie experienţă reperele - şi mai ales semnalele de alarmă! - ale unei vacanţe exclusiviste, precum şi asemănările dintre o călătorie de afaceri şi o investiţie în toată regula.
Îţi prezentăm cotloanele secrete ale Europei, continentele care au dăruit lumii conceptul d