Duminică au avut loc la Bucureşti două evenimente de excepţie: „Olandezul zburător“ la Operă şi recitalul Sextetului Galliano, la Sala Radio. De la mijlocul lunii martie, densitatea evenimentelor muzicale din Bucureşti devine greu de urmărit, mai ales pentru cei interesaţi de toate genurile, de la pop la jazz sau clasic.

Duminică seara mi-a fost imposibil să aleg între reluarea producţiei Operei Naţionale Bucureşti cu „Olandezul zburător" de Wagner, cu Cristian Mandeal la pupitru, şi recitalul Sextetului Galliano, o incitantă propunere cross-over ce reprezenta punctul culminant al Festivalului internaţional de bandoneon şi acordeon de la Sala Radio din Bucureşti. În consecinţă, am optat pentru câte jumătate din fiecare.

„Olandezul zburător" de Wagner este un eveniment în sine, dat fiind că e unica operă wagneriană din repertoriul bucureştean, chiar dacă e reluarea unei premiere de acum 10 ani, extrem de convingător gândită însă din punct de vedere vizual de scenograful Helmuth Stürmer şi de creatoarea costumelor, Irina Schrotter.

Reluarea beneficiază de coordonarea muzicală a lui Cristian Mandeal, care pare a motiva atât corul (una dintre constantele valoroase ale ONB, remarcabil în celebrul cor din actul final), cât şi orchestra, care se confruntă cu o partitură extrem de complexă, cu multe pasaje solistice.

De altfel, faptul că la aplauze au apărut pe scenă alături de solişti şi cor a părut a reprezenta o compensaţie bine-venită pentru luna densă de pregătire pe care au parcurs-o alături de Cristian Mandeal. Distribuţia solistică a avut şansa unui invitat american în rolul titular, Gary Simpson, credibil prin experienţa pe care o are în acest rol, şi a unui strălucit Cristian Mogoşan în rolul Erik. Se pare că şi pentru muzicienii bucureşteni de la Operă, Wagner rămâne proba de foc, pe care trebuie să se încumete să o treacă din timp în