Unde ne sint psihanalistii? Dupa mai mult de o suta de ani de comedie, traiectoria care face subconstient legatura dintre Chirita si NATO e palpabila, ca o destainuire in masa. Elanul de pavoazare a trecut de pavoazare si se bate isteric sa aseze, pentru 72 de ore, iluzia pe soclul realitatii. Potemkin a sosit la Bucuresti, inaintea lui Putin. Insa aceasta sfortare provinciala spre grandoare e un vis marunt cu capul pe buricul pamintului. La trezire, saptamina viitoare, cind imparatii si sub-imparatii vor fi plecat, vom relua cursiv firul rasucit si murdar al vietii comune.
Lucrurile cu adevarat insemnate trebuie cautate altundeva: in fuga vinovata de subiect si in boicotul intern al principiilor afisate la ocazii si ospetii.
Adevarat, citeva voci se chinuiesc sa faca limpede ce mai are de discutat NATO, la Bucuresti, in afara de cazul Bricheta (care trebuia pus, conform datinii, in bratele Curtii Constitutionale). Inutil. Bruiajul media si-a spalat pe creier pina la os publicul.
Adevarul e ca adevarul despre Summitul NATO e grav.
Alianta scrisneste sub indecizie si apatie canceroasa. Germania a creat un pol de resemnare pacifista, atent pilotat de Rusia. In Afganistan, unde ar trebui sa se exercite coerent, NATO a luat forma unui rebus juridico-militar. Soldati germani scutiti de lupta pe motiv de rahitism idealist muta mape si piese de schimb, aparati de detasamente croate si macedonene.
In Irak, unde Germania si suratele au invocat aceeasi migrena distinsa sau au sters-o pregatind campaniile electorale de acasa, lupta, in schimb, albanezi. La Bucuresti, candidaturile Croatiei, Albaniei si Macedoniei depind tocmai de consimtamintul membrilor pasivi, dar cu drept de vot ai Aliantei. Si de forma intereselor Rusiei in Balcanii de Vest. Scenariul e inca negociabil. Candidaturile au o sansa. In schimb, Georgia
