Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii se joacă cu focul

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 11 aprilie 2008 ·

Traseul torţei olimpice prin San Francisco s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al confuziei. Sursa: Reuters

Singura etapă de pe teritoriul american a ştafetei s-a dovedit a fi anevoioasă, deşi nu a fost semnalat niciun incident. Traseul a fost schimbat miercuri, în ultimul moment, din cauza manifestanţilor, dispozitivele de poliţişti dislocate au fost impresionate, ceremonia oficială prevăzută iniţial a fost anulată, iar cea finală s-a desfăşurat cu uşile închise, relevă AFP.

După o scurtă festivitate de deschidere, primul purtător al flăcării, flancat de gardienii chinezi în albastru, a dispărut într-un depozit situat pe malul oceanului. Urmărind ambarcaţiunile pazei de coastă, curioşii au bănuit că torţa olimpică va ajunge la bordul unei nave. Surpriză! După o oră, torţa a reapărut pe o stradă situată la trei kilometri distanţă.

Măsurile excepţionale de securitate au fost luate în urma incidentelor înregistrate la Londra şi Paris. Purtătorii succesivi ai torţei au fost înacadraţi pe tot traseul de zeci de poliţişti, pe jos sau pe motociclete. Episodul american nu s-a transformat într-un fiasco, aşa cum s-a întâmplat la Paris. Doar un militant protibetan american de origine chineză a fost reţinut de poliţie.

Presiuni la nivel înalt

În ziua sosirii torţei olimpice la San Francisco, preşedintele George W. Bush a făcut apel la China să dialogheze cu liderul spiritual tibetan Dalai Lama, dar a subliniat că va participa la deschiderea Jocurilor Olimpice. Într-o rezoluţie aprobată, ieri, cu o largă majoritate, parlamentarii europeni au cerut liderilor europeni să condiţioneze participarea la ceremonia de deschidere de reluarea dialogului dintre regimul comunist şi liderul spiritual tibetan. Dalai Lama a susţinut însă, ieri, din nou, dreptul Beijingului de a organiza Jocurile Olimpice, cerând Beijingului să n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

News.ro acum 34 minute
Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Compania Naţională ,,Poşta Română” suma de 1.961.165 mii

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 21 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 3 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°