„Marii dezbracatori de suflete: Socrate, Marc Aureliu, Augustin, Kierkegaard, Dostoievski, Cioran“. Lista, de buna seama subiectiva, deci interesanta, este alcatuita de Gabriel Liiceanu in Usa interzisa. De cind am citit-o, ma tot cert cu ea. Cum adica, nici un poet? Toata literatura universala si romana n-a dat un singur vers la citirea caruia sa ne simtim dezbracati pina-n maduva sufletului, daca pot sa ma exprim astfel? Dar ma cert si pentru ca Liiceanu este, cum sa spun, subiectiv in contra subiectivitatii sale: el, care scrie una dintre cele mai frumoase pagini din cartea sa despre Moartea lui Ivan Ilici, nu-l include pe Tolstoi? Chiar el, chiar pe Tolstoi?
Dar n-am glumit, nici n-am epatat deloc atunci cind am zis ca lista e subiectiva, deci interesanta. Fara „greseala“, fara amprenta subiectivitatii extreme, nici o pagina, nici un rind nu este, nu poate fi, personal(a) si prin chiar acest fapt, universal(a). Un istoric literar maghiar pe care l-am citat vorbind despre Mateiu Caragiale, Antal Szerb, a scris despre Villon: „Niciodata n-a vrut sa exprime altceva decit pe el insusi, de aceea e mai mult decit un poet oarecare datorita caruia ne amintim de o epoca bolnava“. Problemele personale asumate cu un fel de masochism sufletesc sint cumva mult mai universale decit oricare dintre problemele numite sus si tare ale „umanitatii“.
Talent, constiinta, moralitate
Dac-as scrie o lista asemanatoare, Tudor Arghezi n-ar lipsi nicidecum. El, inclus in Usa interzisa intre „eroii negativi“, scriitori talentati care s-au compromis. Vlad Zografi, cu care Liiceanu dezbate problema, spune: „Talentul e o conditie. s…t Numai ca un scriitor e mare daca, dincolo de talent, reprezinta o constiinta. Atentie, «constiinta» nu inseamna «moralitate», ci putinta de a trai pina la capat pe firul netraficat al interioritatii tale. s…t Nici unul dintre cei de
