N-are momentan titlu este al treilea titlu cu care tînărul Mihnea Rudoiu (n. 1978) încearcă să-şi convingă cititorii de calităţile sale de romancier. Pînă una-alta a reuşit să convingă trei edituri, cu o frecvenţă de metronom: un volum la doi ani. Atît A toi, cuando tu no estas (Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera (Cartea Românească, 2007), cît şi prezentul opus ficţionalizează la modul parodic, „haios“, dar cu ambiţii „serioase“, avatarurile unui antierou cu destule elemente de alter ego: elev într-un orăşel de provincie, absolvent de liceu militar şi de Academie Militară, virtualmente scriitor şi întotdeauna trouble-fête etc. – unde „etc.“ este, bineînţeles, partea ficţiunii... Mihnea RUDOIU, N-are momentan titlu, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 344 p. Într-un comentariu de pe manşeta cărţii de faţă sîntem înştiinţaţi că avem de-a face cu un „bildungsroman al generaţiei messenger scris în cheie parodică“ şi că amintirile lui Ralph Thomason – narator şi protagonist al volumului – constituie un „schelet narativ“ în care „tonul casual şi ironia muşcătoare trasează portretul unei întregi generaţii ce a trecut rapid de la absurdul sechelelor postcomuniste la absurdul relaţiilor virtuale“. Nimic inexact. Trebuie spus, de altfel, că nici umorul, nici inteligenţa cazuistică, nici vioiciunea stilistică, nici pofta de a povesti nu-i lipsesc tînărului prozator. Din păcate, le foloseşte de multe ori aiurea, autosabotîndu-şi calităţile în mod sistematic şi transformîndu-le, pînă la urmă, în defecte de fabricaţie. Toate romanele sale suferă de aceleaşi neajunsuri: autoderiziunea şmecherească a tonului (care împinge întreaga materie narativă în zona puştismelor) şi incapacitatea de a se opri la timp (care îl face să greşească mereu dozajul stilistic şi să dilate pînă la plictiseală aceleaşi trucuri & cogitaţii dezabuzate, „filozofic“–miştocare, despre