Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Malefic

Publicat in Adevarul, joi 10 decembrie 2009 ·

Bomba privind cutremurul din trustul de presă al lui Sorin Ovidiu Vântu a căzut ca un trăsnet.

Care să fie sursa reală a celei mai spectaculoase ştiri recente despre o fabrică de ştiri? Doar cine a intrat în miezul afacerii poate emite verdicte. Să nu pătrundem, deci, pe terenul ăsta greu de explorat.

Mai ales că nici n-ar fi o temă fatală pentru cititor. Şi, la urma urmei, patronul grupului Realitatea-Caţavencu - ca orice alt om liber - poate să-şi cheltuiască banii după bunul-plac. Inclusiv cu un trust de presă. Oricum, din câte înţeleg, Realitatea TV merge mai departe pentru că patronul nu mai crede în „print". Doamne-ajută! Nu e nicio bucurie să-ţi ştii colegii de breaslă rămaşi pe drumuri. După cum nici Fiscul n-are de ce să fie fericit când ştie că va încasa mai puţine impozite. Din unghiurile astea, chiar îmi pasă.

Altfel, subiectul nu are de ce să-mi trezească emoţii. Este, până la urmă, o chestiune de strategie şi de bani. Ca fapt divers, la o privire din avion, am văzut în curtea lui S.O.V. un mic FNI de presă. Nume grele racolate la grămadă, salarii şi bonusuri astronomice, proiecte megalomanice anunţate pompos, speranţe nesfârşite pentru angajaţi şi viitori angajaţi. Orice privitor curios al acestui spectacol fascinant de forţă şi imagine şi-ar fi pus firesc întrebarea: „de ce aruncă Vântu cu banii?"

Or, asta chiar mă interesează. Ca ziarist, ca român, ca european, ca simplu contribuabil care „vrea respect". De ce? Dacă scopul investiţiei este dezvoltarea pieţei presei în condiţii corecte şi profesioniste, atunci mai zic o dată Doamne-ajută! Dar dacă nu-i aşa? Am auzit deseori o teorie despre stilul „Vântu" în afaceri.

Ea sună cam aşa: omul a băgat atâţia bani pentru că nu urmăreşte profit din business pur de presă, ci din influenţa propagată în mediul politic de produsele sale media. Ca om de bună-credinţă ar trebui să nu cre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 17 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 21 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 35 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 57 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°