Ca Alexandru Lele imi este indiferent am mai scris. Nu m-am angajat niciodata in vreo polemica cu el, pentru simplul motiv ca nu imi place sa dau cu piciorul intr-un om cazut la podea.
Ba mai mult, l-am „protejat” in seara in care, dupa „perchezitia” efectuata de echipa raposatului procuror Panait la el acasa, l-am avut invitat, in direct, intr-o emisiune difuzata pe postul local de televiziune. Atunci, si de atunci pana acum, singurul sentiment pe care mi l-a inspirat a fost cel de mila.
Datorita, poate, modului jalnic in care isi pledeaza pseudo-nevinovatia. Si putina greata, vizavi de un om care, „prins cu mata-n sac”, a inceput sa imprastie cu „rahat” in jur, in speranta ca, din cauza mirosului, nimeni nu se va mai apropia de el.
A devenit „ziarist”. O redactie de ziar l-a acceptat fara sa se gandeasca la faptul ca un om judecat pentru comiterea infractiunilor de luare de mita, favorizarea infractorului, fals intelectual si retinere sau distrugere de inscrisuri - alaturi de multe altele - nu poate sa spuna adevarul. In aceasta postura, trebuie sa recunosc, m-a amuzat de cateva ori.
In putinele randuri in care i-am citit articolele de „teorie a conspiratiei”, stiind ca aproape toti cei pe care ii „demasca” in publicatia la care lucreaza sunt martori ai acuzarii in dosarele ale caror protagonist este.
Si ca ordinea in care acestia sunt „executati” (cum ii place sa se laude) este chiar cea in care ei apar in rechizitoriile de trimitere a sa in judecata.
Saptamanalul „Informatia de Vest” il deranjeaza. In primul rand, pentru ca este patronat de un om pe care l-a arestat cand a refuzat sa ii dea spaga si care l-a demascat ca procuror corupt. Pe de alta parte, pentru ca este singurul ziar care urmareste evolutia dosarelor ale caror p
