Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa este mai aproape de recesiune decat Statele Unite

Publicat in Romania Libera, marți 2 septembrie 2008 ·

Europa este mai aproape de recesiune decat Statele Unite, potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care a prezentat estimarile sale privind cresterea economica a grupului celor mai industrializate tari din lume (G7), scrie, marti, AFP, citata de NewsIn.

Tarile membre ale G7 - Germania, Italia, Franta, Marea Britanie, Statele Unite, Japonia si Canada - vor traversa in continuare o "etapa de temperare a activitatii economice pana la finalul lui 2008", potrivit OCDE.

"Turbulentele de pe pietele de capital, situatia de pe piata imobiliara si scumpirea materiilor prime continua sa exercite presiuni asupra cresterii economice mondiale", precizeaza analistii OCDE, care cred ca incetinirea va fi deosebit de accentuata mai ales in zona euro, moneda europeana urmand "sa bata pasul pe loc" pana la sfarsitul lui 2008.

Astfel, OCDE mizeaza pe o crestere a produsului intern brut (PIB) cu doar 1,3% in 2008 comparativ cu anul trecut, in scadere fata de estimarile anterioare din mai care indicau o crestere cu 1,7%. De asemenea, economia britanica ar putea intra in recesiune in ultimele doua trimestre ale anului, ca urmare a scaderii preturilor de pe piata imobiliara.

Cresterea economica a Statelor Unite din trimestrul al doilea, pe de alta parte, a fost mult mai sustinuta fata de estimari mai vechi, cu 3,3% comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut, ceea ce i-a determinat pe analistii de la OCDE sa isi revizuiasca in urcare estimarile pentru cresterea economica a Statelor Unite.

OCDE anticipeaza ca economia SUA va creste cu 1,8% in 2008, comparativ cu estimarile mai vechi, de crestere cu 1,2%.

Intre timp, moneda euro a revenit marti sub pragul de 1,45 dolari, fiind cotata la valoarea de 1,4484 dolari la ora 08.00 GMT, pe fondul asteptarilor referitoare la o scadere a dobanzii de refe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 36 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°