Matematicieni, informaticieni, dar si specialisti din alte domenii care utilizeaza cifrele participa, zilele acestea, la cea de-a noua editie a Conferintei Internationale de Matematici Aplicate (ICAM9), care se desfasoara in Baia Mare. Reuniunea stiintifica este dedicata reputatului matematician american de origine romana Constantin Corduneanu, care anul acesta implineste 85 de ani.
Conferinta Internationala de Matematici Aplicate de anul acesta se bucura de prezenta a numerosi cercetatori si specialisti de prestigiu. Astfel, peste 180 de participanti din 17 tari dezbat teme de interes din domeniul cifrelor, pe baza lucrarilor stiintifice prezentate in plen.
„Sunt membri ai academiei prezenti aici, trei membri ai academiei, doi din Romania, unul din Republica Moldova si multi alti profesori universitari si cercetatori de la universitati din tara si din tarile vecine, pentru ca cel mai bine reprezentate sunt tarile cu care noi avem colaborari, respectiv Slovenia, Ungaria, Polonia si Republica Moldova, de unde sunt grupuri mari de participanti , dar mai sunt participanti de seama si din tari mai indepartate”, a indicat directorul Departamentului de Matematica si Informatica din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, prof. dr. Vasile Berinde.
Invitat special al editiei cu numarul noua a Conferintei Internationale de Matematici Aplicate de la Baia Mare este profesorul american de origine romana Constantin Corduneanu, membru al Academiei Romane. El a fost omagiat in cadrul evenimentului, cu ocazia implinirii a 85 de ani , iar profesorul, la randul sau, le-a facut o dezvaluire participantilor la conferinta.
„Aceasta este cea de-a doua conferinta de aici la care particip, am mai fost aici in urma cu trei ani. Consider aceasta conferinta ca fiind un foarte bun exemplu de cooperare intre regiuni din diferite tari, dar