După şahul etern din meciul inaugural al grupei C, aşteptam cu nerăbdare un meci care să ne readucă spiritul fotbalului, al fotbalului total. Şi el a venit, acest Italia- Olanda fiind ca o oază de apă rece în deşert.

Cu batavii la pupitru, meciul debutează în forţă. „Score-machine”, supranumele lui Van Nistelrooy, atacă din orice poziţie şi după ce amână deschiderea scorului la un dribling în faţa lui Buffon, nu-l iartă pe acesta în min.26, când a pus latul din 5 metri pentru 1-0. Italienii sunt în genunchi, lucru de care profită Sneijder, care cinci minute mai târziu face 2- 0 cu largul concurs al aceluiaşi nefericit portar.

Azurri încearcă revenirea, dar Pirlo are treabă mai mult la stăvilirea atacurilor adverse decât la creaţie, Luca Toni se zbate singur în cleştele Boulahrouz- Mathijsen. Doar Di Natale s-a apropiat cât de cât de poarta veteranului Van der Sar, dar fără

a-l putea învinge pe eroul ultimei finale de Champions League.

În actul secund, Donadoni mizează pe experienţa lui Del Piero şi mai apoi Casano, dar primul este umbra ilustrului jucător, în timp ce pe al doilea se văd încă urmele vieţii extrasportive tumultuoase avute în perioada Real, chiar dacă acum, de când a revenit în Cizmă şi s-a transferat la Sampdoria, se aud numai lucruri bune despre el.

„Portocala mecanică”, cum era denumită Olanda lui Cruyff încă din anii 70-80, stăpâneşte jocul fără emoţii, dar nici nu putea fi altfel având un „mijloc” de vis, cel puţin trioul Kuit-Sneijder-Van der Vart măcinând defensiva Italiei, una căruia chiar dacă îi lipseşte căpitanul Cannavaro, este recunoscută ca una greu de depăşit.

Van Bronckhorst risipeşte orice îndoială, dacă a existat vreuna în acest meci, şi face 3- 0 trimiţând cu capul la excelenta centrare a lui Afellay.

Debut maiestuos pentru batavi, dezastruos pentru italieni. Ce va fi următoarea etapă? Se va