Serviciile speciale ucrainene au anunţat, duminică, lansarea unei anchete pentru "tentativă de preluare a puterii" de către unii "politicieni", relatează AFP. "Am declanşat o anchetă pentru acte ilegale care vizau preluarea puterii", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de securitate (SBU), Lada Safonovoa.
Aproximativ 200.000 de manifestanţi proeuropeni s-au adunat, duminică, în Piaţa Independenţei din capitala Ucrainei, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici.
Protestele de astăzi sunt cruciale pentru regimul condus de preşedintele Viktor Ianukovici, a cărui apropiere de Kremlin a stârnit manifestaţii antiguvernamentale care continuă de o săptămână fără întrerupere. Organizatorii protestelor anunţă că astăzi numărul celor care vor ieşi pe străzile din Kiev pentru a cere demisia preşedintelui va fi cel mai mare de până acum.
Iulia Timoşenko a cerut, din închisoare, demisia "imediată" a preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, conform unui mesaj citit de fiica sa în Piaţa Independenţei din Kiev. "Obiectivul nostru este retragerea imediată a preşedintelui ucrainean", a spus Evghenia Timoşenko.
"Nu trebuie să dăm înapoi, nu trebuie să negociem cu acest regim care are sânge pe mâini. Avem de ales între a ne supune unei dictaturi corupte şi a reveni acasă, în Europa. Şansele de a ajunge din nou într-o dictatură asemănătoare cu cele din Evul Mediu sunt foarte mari. Ianukovici nu va semna niciodată vreun acord de asociere cu Europa, a decis să adere la clubul dictatorilor", a insistat Timoşenko.
Piaţa Independenţei din Kiev a devenit cunoscută simplu drept „Maidan” - cuvântul ucrainean pentru piaţă, care a dat şi denumirea mişcării antiguvernamentale „EuroMaidan”, transmite corespondentul „The Guardian”. De o săptămână, piaţa a fost ocupată de protestatarii care cer demisia preşedintelui Ian