Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sedinta record la Camera Deputatilor: 49 de proiecte de legi respinse cu sala goala

Publicat in HotNews, joi 21 februarie 2008 ·

Sedinta de plen a Camerei Deputatilor a inregistrat joi un record inedit. Cu sala goala au fost respinse 49 de proiecte de lege si cinci au fost retrimise la comsiile de specialitate. Cum a fost posibil acest lucru ? Prin simpla prezenta la prezidiu a presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, care a vorbit timp de 40 de minute in prezenta a doar patru colegi. Chiar daca deputatii nu au fost prezenti proiectele de lege au fost respinse pentru ca “a existat acordul liderilor de grupuri parlamentare”.

Deputatii au avut in program o sedinta “mai speciala” destinata respingerii unor proiecte de lege, dar alesii au lipsit din sala de plen. Presedintele Camerei Deputatilor a vorbit aproape singur 40 de minute, respingand de unul singur, pe banda rulanta, initiativele legislative aflate pe ordinea de zi. Astfel fara dezbateri si interventii din partea colegilor, Olteanu aproape a ragusit citind si respingand proiectele de lege.

“Practic eu am vorbit 95% din timp, din cele aproximativ 60 de proiecte pe care le-am discutat, doar in cazul a doua sau trei s-a hotarat ca mai merita sa fie reexaminate", a declarat Olteanu la finalul sedintei inedite.

De altfel, presedintele Camerei Deputatilor a explicat ca pentru respingerea initiativelor legislative exista un acord prin consens al liderilor de grupuri.

Conform programului saptamanal, ziua de joi este ultima zi de lucru a deputatilor in Parlament si asta pentru ca vinerea este destinata lucrului in teritoriu. Alesii isi iau liber inca de miercuri seara, si, de obicei, pe culaorele Parlamentului rar mai vezi cate un depuatat joia. Sedinta de plen a Camerei Deputatilor a inregistrat joi un record inedit. Cu sala goala au fost respinse 49 de proiecte de lege si cinci au fost retrimise la comsiile de specialitate. Cum a fost posibil acest lucru ? Prin simpla prezenta la prezidiu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°