Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă nuntă la Hollywood? Gerard Butler vrea să o ceară în căsătorie pe Mădălina Ghenea

Publicat in Mediafax, luni 7 ianuarie 2013 ·

Actorul scoţian Gerard Butler intenţionează să o ceară în căsătorie pe iubita sa, modelul român Mădălina Ghenea, cu care are o relaţie de aproximativ opt luni.

Actorul în vârstă de 43 de ani, a spus într-un interviu recent că doreşte să îşi întemeieze o familie într-o bună zi şi speră că acest lucru să se întâmple cât mai curând, informează independent.co.uk.

Potrivit revistei americane Star, actorul scoţian şi iubita lui efectuează în această perioadă o vizită în Scoţia, iar cererea în căsătorie va fi făcută în timpul acestei vacanţe.

Aceeaşi publicaţie susţine faptul că Gerard Butler va discuta cu Mădălina Ghenea în timpul acestei vacanţe şi despre posibilitatea de a deveni părinţi.

"Gerard e nebun după Mădălina şi îşi doreşte un copil cu aceasta cât mai repede. Se teme să nu devină prea bătrân înainte de a face un copil - ştie că timpul nu e de partea lui", a declarat o sursă.

În cel mai recent film al său, "Playing fot Keeps", Gerard Butler interpretează rolul unui tătic posac care acceptă să antreneze echipa de fotbal din care face parte fiul său şi care învaţă o serie de lecţii de viaţă din această experienţă. Se pare că acest rol l-a făcut pe actorul scoţian să înţeleagă faptul că familia reprezintă un lucru foarte important pentru el.

"Cred că voi fi un tătic grozav, deşi nu pot să mai aştept prea mult cu asta, pentru că îmbătrânesc. Iubesc copiii. Abia aştept să am mai mulţi copii care să alerge în jurul meu", a spus actorul scoţian.

Înainte de relaţia cu Mădălina Ghenea, Gerard Butler a avut relaţii cu câteva actriţe importante de la Hollywood, precum Jennifer Aniston, Reese Witherspoon şi Cameron Diaz.

Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera ei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, ea a participat la concursul "Ballando con le stele", difuzat de televiziunea italiană R

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 51 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 30 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum 52 minute
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°