Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stadionul de atletism, lăsat în paragină

Publicat in Adevarul, duminică 21 august 2011 ·

Şansa ca Buzăul să aibă o arenă modernă a pălit odată cu schimbarea viceprimarului care întocmise proiectul de modernizare. În urmă cu patru ani, municipalitatea anunţa pe toate căile finalizarea documentaţiei pentru demararea unui costisitor proiect de modernizare a bazei sportive de atletism.

În 2007, fostul viceprimar, Constantin Ionescu, s-a ocupat personal de întocmirea planului de lucru şi obţinerea autorizaţiilor de construire. Potrivit proiectului de fezabilitate, terenul de atletism urma să fie mobilat cu aparatură modernă de afişaj, pista de alergare avea să fie acoperită cu un covor sintetic, omologat de forurile internaţionale.

Tribuna trebuia să fie adusă la o capacitate de 1.500 de locuri, să fie prevăzută cu o copertină din policarbon, iar sub tribune să fie amenajate vestiare, cabinete medicale şi laborator pentru efectuarea testelor antidoping, săli de conferinţe şi spaţii pentru presă. Iluminatul nocturn ar fi trebuit să fie asigurat de pe patru stâlpi metalici, a câte 45 de metri înălţime. „Până la sfârşitul anului 2008 sperăm să avem una dintre cele mai moderne baze de atletism din ţară, care va putea găzdui competiţii atât interne cât şi internaţionale”, declara Constantin Ionescu, viceprimarul Buzăului de la acea vreme.

Măreaţa investiţie era estimată la peste cinci milioane de euro din fonduri structurale, pe care Primăria intenţiona să le acceseze.

Visul s-a spulberat

După alegerile locale din 2008, odată cu plecarea viceprimarului din Palatul Comunal, proiectul a fost uitat într-un sertar din Primărie, unde stă neclintit şi în aceste zile. Primarul spune că nici nu se va atinge careva de el, deoarece nu se întrevede un buget atât de consistent. “Nu am găsit până în momentul de faţă surse de finanţare din fonduri europene, pentru că nu există alocări cu această destinaţie. Aşteptăm fondurile structurale al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 24 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 37 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 21 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 30 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 34 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°