După aproape două mandate, aproape de sfârşitul carierei, Lula da Silva, preşedintele Braziliei, a ajuns la o cotă de încredere de 70%, performanţă neatinsă de niciun alt lider din lume. Sursa: EVZ
Popularitatea i-a crescut chiar şi pe durata crizei, brazilienii răspunzând la sondaj la sfârşitul anului 2009. După alte două luni, Lula da Silva a fost numit de revista „Time” personalitatea politică nr. 1 a lumii. Adică încă un titlu de campion în clasamentul neoficial.
Obama îl numeşte „Ma’ Men”, aşa cum adolescenţii îşi înfig, admirativ, arătătorul în afişul artistului preferat. Preşedintele bărbos fusese înainte un sindicalist atât de agresiv şi populist, încât reuşise să bage în grevă generală toată industria metalurgică din America de Sud.
Are şcoală, la propriu, cât clasele trenului, iar când a câştigat alegerile toată lumea capitalistă a simţit pe şira spinării un sloi de gheaţă gândindu-se la intrarea într-o epocă marxistă a celei mai mari ţări sud-americane. N-a fost deloc aşa. Lula e departe de ceea ce se înţelege în regiune printr-un pro-american, dar a infirmat atâtea temeri, luând deciziile corecte în nenumărate momente-cheie, încât a devenit un fel de Mister Popularitate în lumea civilizată.
Ca să închei lunga introducere, Lula a uimit prin forţa morală de a deveni duşmanul propriului său trecut. Una e să cucereşti o ţară, altceva să o conduci, a recunoscut imediat ce-a devenit preşedinte.
Am avut această comparaţie în cap de mai multe ori în ultimii ani. Românii şiau dorit ca Traian Băsescu să reuşească pentru că aspiraţiile personale încă se hrănesc cu mituri. În cinismul lor, analiştii neagă existenţa liderilor providenţiali, supereroi care nu pot fi întâlniţi în viaţa reală, dar oamenii încă mai cred în existenţa lor şi unii povestesc că i-au întâlnit în carne şi oase.
Lula da Silva
