Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Poate trebuia să am mai mult tact cu Băsescu, să nu creadă că pierde ca prestigiu sau mândrie

Publicat in Adevarul, vineri 15 iunie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că îşi menţine intenţia de a reprezenta România la CE, dar că poate ar fi trebuit să procedeze cu mai mult tact în relaţia cu preşedintele Traian Băsescu, astfel încât acesta să nu aibă poate impresia că are de pierdut pe această temă ca prestigiu politic sau mândrie.

El a arătat, la Antena 3, că încearcă să aibă o nouă discuţie cu şeful statului pentru a evita ca România să se afle la reuniunea Consiliului European (CE) într-o situaţie jenantă şi penibilă, în care la şedinţă să se prezinte atât primul-ministru, cât şi preşedintele.

"Eu cred în continuare, cum să vă spun, m-am tot gândit zilele astea, m-am gândit şi astăzi, poate că puteam să procedez cu mai mult tact, poate că preşedintele se simte acum pus într-o situaţie care dacă cedează, înseamnă că a cedat în faţa mea şi are de pierdut ca prestigiu politic sau ca mândire, nu ştiu, poate puteam eu să pun lucrurile, problema altfel, dar pe fond, deci ca strategie, trebuie să găsim o soluţie, dar pe fond şi i-am spus preşedintelui astăzi acest lucru, nu e un secret, aici nu e vorba cât va fi preşedinte Traian Băsescu, şi când va fi preşedinte Crin Antonescu, şi când nu voi mai fi eu prim-ministru, e foarte clar că dacă 25 de ţări europene fac aşa, adică au primul-ministru acolo, pentru că mai departe la consiliile, la pregătirea documentelor, merg miniştrii care sunt în subordinea primilor-miniştri, ăsta este sistemul pe care şi România trebuie să-l adopte", a afirmat acesta.Întrebat de Mihai Gâdea despre întâlnirea de astăzi cu Traian Băsescu, premierul a declarat că nu poate să relateze foarte mult, pentru că a fost "o întâlnire tête-à-tête" şi că au decis împreună că vor relata destul de puţin din ceea ce s-a întâmplat la întâlnire.

"Eu am susţinut în continuare, aşa cum a susţinut şi Parlamentul, că ţinând cont de faptul că pe 28 iunie se vor dicuta la B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 10 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°