De Paşti, printre sutele de mesaje recepţionate de telefonul meu mobil, unul mi-a atras atenţia în mod special.
„Mihaela a ieşit cu copiii în parc şi sunt, din nou, singur. Sărbătorile astea sunt cumplite fără tine! Dacă Valentin nu e lângă tine, poate-mi dai un semn. Mi-e cumplit de dor de tine! T.I." Am suspectat, din capul locului, că acele iniţiale „T.I." n-ar însemna, de fapt, nici Tudor Ionescu, nici Traian Ispas şi nici măcar Toma Iliescu, ci un mascat „Te iubesc", izvorât din disperarea unei mari singurătăţi.
Mintea mea sprinţară a confecţionat rapid scenariul cel mai plauzibil al acestei poveşti de iubire, a cărei emoţie ascunsă mi-a tulburat, întâmplător, mica vacanţă de Paşti: El şi Ea se iubesc, cu patimă, fiecare fiind captivul propriei căsnicii. Cei doi îşi urmează, probabil, consecvenţi cursul vieţii, îndeplinindu-şi obligaţiile faţă de familie, dar iubindu-l în taină pe celălalt şi pândind cu disperare fiecare ocazie pentru a-l auzi sau a-i fi în preajmă. Şi unul şi celălalt au obosit, probabil, tot căznindu-se să ascundă, la nesfârşit, această mare taină, încercând să nu-i supună pe cei de acasă unei suferinţe poate nemeritate.
Fiecare însă speră în sinea lui că ceva, cândva, odată, se va întâmpla, răsturnându-le monotona viaţă şi aducându-i alături de cel căruia, de fapt, i-au fost hărăziţi. „Mihaela e în parc cu copiii." Valentin, poate, se uită liniştit la televizor sau e pe internet sau, şi mai sigur, spală vasele de la masa de Paşti. Nici unul din ei poate că nu bănuieşte nimic. În aparenţă, soţii lor îi iubesc, dar fiecare suferă în taină după sufletul-pereche ascuns într-o lume interzisă. Sunt grele vieţile paralele. Şi mai grele, vieţile duble.
M-am întristat vizionând cu ochii minţii propriul scenariu şi, cu un gest stingher, am încropit un răspuns pentru acel număr necunoscut: „Stimate domn, mesajul dvs. a ajuns din g