O echipă de cercetători ai Universităţii McCaster din Canada au descoperit într-o peşteră din New Mexico, SUA, o bacterie care ar putea fi folosită la crearea unor noi antibiotice, scrie Daily Mail.
Descoperirea a fost făcută în peştera Lechuguilla, unde cercetătorii au găsit o bacterie care a fost izolată de restul planetei timp de patru milioane de ani, dar care este rezistentă la antibiotice.
Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât oamenii de ştiinţă au crezut până acum că rezistenţa la antibiotice a bacteriilor a apărut în urma folosirii excesive a medicamentelor.
''Studiile noastre arată că rezistenţa antibiotică este fixată în bacterii. Aceasta există poate de câteva miliarde de ani, dar noi încercăm să o înţelegem de doar 70 de ani încoace'', a spus doctorul Gerry Wright, cercetător al Universităţii şi totodată conducătorul studiului realizat în peştera Lechuguilla. ''Această descoperire are implicaţii clinice importante. Poate sugera faptul că există mult mai multe antibiotice în mediu care ar putea fi folosite pentru a trata infecţiile care deocamdată nu au leac'', a adăugat el.
Peştera Lechuguilla, cu o adâncime de 489 de metri, este una dintre cele mai mari şi mai adânci peşteri din lume. Bacteriile au fost colectate din cele mai adânci şi mai izolate porţiuni ale peşterii, fiindu-le testată rezistenţa la antibiotice.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că niciuna dintre bacterii nu este dăunătoare omului şi că fiecare este rezistenă la cel puţin un antibiotic, unele prezentând rezistenţă chiar şi la 14 antibiotice.
Oamenii de ştiinţă spun că acest lucru reprezintă o veste bună. Dacă bacteriile aflate în mediul natural au dezvoltat rezistenţă la antibiotice, acest lucru sugerează că pot exista şi numeroase antibiotice naturale.
Studiul a fost publicat în jurnalul de ştiinţă on-line ''Public Libr